Badea Gheorghe

Badea Gheorghe Oancea, din satul Negri, comuna cu același nume, a venit la Bacău, la piața mare, cu produse din agricultura sa proprie, să facă, acolo, un ban, că asta-i problema țăranului nostru, banul. A venit îmbrăcat ca de sărbătoare, de, doar la oraș a venit, cu hainele cele bune, pălăria – neagră, pe care a mai luat-o la o nuntă a unui strănepot, iar în piept cu medalia de Veteran de război. A ocupat un loc la o masă de sus, adică de unde se poate vedea și jos, și-a întins, în față, marfa – cîteva legături de pătrunjel, cu tot cu rădăcină, o pungă, din plastic, cu fasole albă, o alta cu flori de gălbenele uscate, din anul trecut, cîteva ouă, să fie vreo zece, și cam atît. Mă opresc și-l întreb de pătrunjel, da, cinci mii legătura, nu, n-are rest de la bancnota mea de cincizeci de mii, așa că trebuie să mai aștept, eu stau și aștept, deși piața e plină de pătrunjel verde, doar e timpul lui, și în timpul ăsta îl privesc pe bătrîn și îl întreb de una, de alta. Mă minunez cînd aud că are 86 de ani, eu credeam că e mult mai tînăr după cum arată, așa – pirpiriu și slab, nu, nu-l doare nimic, zice că-i sănătos, că Dumnezeu ține la el, he, he, cînd a fost el pe front, la Odesa și pînă în preajma Moscovei, ce noroc a mai avut, cîți n-au murit în jurul lui, dar Dumnezeu a fost cu el și l-a însoțit tot timpul, chiar și pe drumul acela lung, spre țară, cînd a venit numai cu picioarele lui mii de kilometri! Astea îmi spune în vreme ce eu îl privesc și mă gîndesc la generația lui, patru ani a făcut războiul și iată-l la vîrsta aceasta înaintată venind la tîrg, așa cum face mereu în ultimii ani, cu ce poate să strîngă de pe cîmpul lui pe care-l muncește de cînd se știe. Da, aceștia sînt oamenii aceia, tot mai puțini pe zi ce trece, cărora noi, cei mai tineri, le datorăm atîta!… (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!