Banca americană Romanian International Bank (RIB) deschide astăzi, 28 februarie, de la orele 11, a 20-a sucursală în Romania, a patra în Moldova și prima din Bacău. Sediul noii sucursale este localizat pe strada Vasile Alecsandri, nr. 41, în clădirea General Proiect. Este a doua bancă americană care vine în Bacău, după Citibank, care însă se adresează doar sectorului corporatist. „Deschiderea noii sucursale RIB constituie un nou pas în dezvoltarea segmentului de retail și IMM al băncii și se înscrie în strategia de extindere, care vizează mai ales zonele cu puternic potențial de afaceri” – ne-a declarat Daniel K. Roberts, acționarul majoritar al băncii, care este în același timp și acționarul majoritar al Merchants Bank of California.
Noua sucursală va putea pune la dispoziția clienților toate produsele din portofoliul RIB, de la operațiuni bancare standard (conturi curente, depozite bancare, credite și carduri, operațiuni de schimb valutar și transfer de bani, RIA), pînă la credite și soluții financiare complexe. „România este o piață bancară în continuă creștere și la fel sînt și nevoile clienților persoane fizice și IMM-urilor, care constituie o categorie cheie de clienți pentru Romanian International Bank. Avînd în vedere experiența acționarului majoritar, credem că banca noastră va veni în întîmpinarea nevoilor clienților săi cu unele dintre cele mai performante produse și servicii” – a afirmat Ion Nițu, președintele Romanian International Bank. în Bacău funcționează, acum 21 de sucursale ale unor bănci, iar cea de a 22-a, Finansbank, este în pregătire.
Romanian International Bank are un capital majoritar american, avînd ca acționar principal pe Daniel K. Roberts, acționarul majoritar al băncii americane, Merchants Bank of California. Banca se află pe piața din anul 1998 și operează în acest moment prin 20 de sucursale, aflate în București (7) și în țară, aflîndu-se într-un amplu proces de dezvoltare a rețelei de unități. Strategia de dezvoltare a băncii prevede ca pînă în anul 2007 banca să opereze printr-o rețea teritorială de 33 de unități, extindere care va fi susținută și prin dezvoltarea și îmbunătățirea produselor și serviciilor. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.