Banii pentru repararea drumurilor județene din județ sînt ca și inexistenți. Consiliul Județean Bacău are prea puține fonduri ca să scoată din gropi toate traseele care se află în administrarea sa. „în județ au nevoie de reparații urgente peste 600 de kilometri de drumuri, dar sumele de care dispunem sînt mici. Cu toate acestea, drumurile județene vor fi reparate din două surse. Principala sursă este împrumutul bancar, iar a doua, banii care au mai rămas din bugetul județului”, ne-a declarat Dragoș Benea, președintele CJ Bacău. Din împrumuturile de la bănci se vor face reparații capitale. Firmele care se vor ocupa de asfaltarea acestor trasee au garantat lucrările pe o perioadă de doi ani. Munca va începe în jur de 10 aprilie. CJ Bacău a împrumutat din bănci 660 de miliarde de lei, bani care se vor investi în infrastructură. Printre traseele care vor fi reparate sînt drumurile Mărgineni – Hemeiuș, Tătărăști – Pradaiș, Tescani – Florești, Răcăciuni – Parava, Buhuși – Runc sau Podu Turcului – Izvorul Berheciului. în calcul a fost luată și modernizarea podurilor de la Căiuți și Găiceana. Cu bani de la bugetul județului se vor balasta drumurile care au nevoie urgentă de investiții și sînt aproape impracticabile. Experții de la Direcția Județeană de Drumuri vor evalua toate aceste trasee județene. Printre tronsoanele care arată ca după bombardament și ar putea beneficia de bani pentru reparații se numără Bîrsănești – Tîrgu Ocna, unde transportatorii și-au retras autobuzele și microbuzele, spre disperarea localnicilor; Horgești – Tamași, Livezi – Berzunți, dar și drumurile județene din localitățile Vultureni, Horgești, Parincea, Stănișești sau Motoșeni. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.