Claudiu TĂNĂSESCU
âmprumutul bancar contractat de Consiliul Județean (CJ) Bacău din două bănci a fost deja epuizat. Din cele 66 milioane de lei împrumutate în urmă cu doi ani pentru investiții în infrastructură nu a mai rămas doar praful de pe tobă. „Din suma pe care am contracta-o, mai avem disponibili 1,17 milioane de lei”, a declarat Olga Hăineală, director executiv la CJ Bacău. Cu banii rămași se mai poate asfalta cel mult un kilometru de drum județean, din cei peste 750 de km impracticabili. Instituția a împrumutat bani din două bănci, Banca Comercială Română și Banca Română pentru Dezvoltare, de la fiecare luînd cîte 33 de milioane de lei. Dobînda creditelor este de 9%, iar banii trebuie returnați în 20 de ani, cu o perioadă de grație de trei ani.
âmpărțirea a avantajat gropile
Din banii împrumutați, 54,6 milioane de lei au fost rezervate pentru
durmurile județene, 2,8 de milioane pentru investiții în Aeroportul
Bacău și 8,7 milioane de lei pentru investiții la societatea Apa Serv SA Bacău. Drumurile județene au fost favorizate, deoarece au fost sărite la finanțare de programele naționale sau europene și se află într-o stare avansată de deteriorare: peste 75% din cei 1.000 de kilometri de drumuri sînt doar o înșiruire de gropi. Cele trei investiții au fost programate să se deruleze pe parcursul a trei ani. „Banii au fost cheltuiți pe măsură ce lucrările s-au finalizat. Au fost scoși din bancă eșalonat, atunci cînd s-a finalizat lucrarea și s-a încheiat procesul verbal de predare a acesteia”, a declarat Dragoș Benea, președintele CJ Bacău.
Șapte drumuri cu prioritate
Șapte drumuri județene au fost finanțate cu 12 milioane de lei, drumuri pe care circulația este intensă și care reprezintă o urgență. Arterele pe care s-au investit banii din bănci sînt Onești –
Mănăstirea Cașin – Scutaru, Ardeoani – Balcani, Lespezi – Buda –
Blăgești, Marvila – Dieneț, limită județul Vrancea – Dealu Morii –
Izvorul Berheciului – Secuieni și podul dintre Căiuți și Pralea. Acestora li s-au adaugat însă și alte tronsoane. Printre traseele modernizate sînt drumurile dintre Mărgineni – Hemeiuș, Tătărăști – Pradaiș, Tescani – Florești, Răcăciuni – Parava, Buhuși – Runc sau Podu Turcului – Izvorul Berheciului.
O investițe încă sub standarde europene
Lucrările de modernizare a aerogării din incinta Aeroportului Bacău au fost finalizate și ele. Deși investiția era una necesară pentru ca aeroportul să se apropie cît de cît de cerințele europene, acesta este departe să le atingă. Cheltuielile s-au ridicat la aproape trei milioane de lei și au constat în extinderea spațiului pentru a rezolva problemele de circulație a pasagerilor în incinta aeroportului. Chiar președintele Benea a susținut, după încheierea reparațiilor și a extinderii, că „aeroportul nu are încă statut internațional. Lucrările trebuiau efectuate acum patru ani și rezolvă situația doar pe moment”.ene au fost finanțate cu 12 mil
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.