O barcă care nu mai putea fi mînuită i-a pus pe jar pe pompierii băcăuani. Aceștia au fost solicitați marți după amiază să intervină pentru a ajuta doi tineri care nu mai puteau să iasă la mal. Incidentul a fost provocat de vijelia care s-a pornit din senin. Schimbarea bruscă a vremii a transformat ora de relaxare a celor doi tineri într-un adevărat coșmar. Ei și-au văzut mica ambarcațiune purtată în derivă în apele Bistriței. Panicați, aceștia au început să țipe, astfel au reușit să atragă atenția cîtorva persoane aflate la mal. Din cauza furtunii, nimeni nu s-a încumetat să pornească în ajutorul lor. Nici măcar pompierii, care au sosit la fața locului, nu au putut să intre în apă. în schimb, i-au îndrumat pînă cînd au ajuns la mal. (Oana MĂGUREAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.