Asistații bolnavi cronic din Centru de Îngrijire Bacău au nevoie urgentă de pampers. Aceștia sînt ușor de utilizat și mențin igiena corporală mult mai bine. „Noi nu am avut niciodată bani să cumpărăm pampers pentru bătrînii bolnavi, chiar dacă acest lucru este o necesitate, și nu un lux. Singura noastră șansă de a primi aceste scutece sînt donațiile”, ne-a declarat Daniela Ruseanu, director la Azilul de bătrîni din Bacău. Pentru îngrijirea unui bătrîn sînt necesare minim trei pampers pe zi. În cămin sînt 60 de persoane care au nevoie de aceste protectoare, ceea ce înseamnă că, lunar, ar trebui 5.500 de pampers. Singura soluție rămîne tot schimbatul des al așternuturilor și băile pentru evitarea infecțiilor. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns