Bătrînul din Răchitoasa care a văzut întreaga lume

• Ioan Ștefănescu a fost maistru tehnic la uzina URA • el susține că a făcut nenumărate zboruri și că a văzut întreaga lume

Ioan Ștefănescu are 76 de ani. Este din Bacău, dar viața l-a adus în Centrul de Îngrijire și Asistență din Răchitoasa. L-am găsit la umbra unui copac din curtea căminului. Își făcea siesta de după masa de prînz. Face notă discordantă cu ceilalți bătrîni. Colegii din azil, chiar dacă au haine sărăcăcioase, sînt îngrjite. Moș Ion Ștefănescu nu este interesat de aspectul lui exterior. O viață întreagă a fost îngrijit de nevastă. Cînd și l-a apropiat pe zeul Bachus, nevasta la părăsit și a fost părăsit în căminul de bătrîni. „Eram la casa mea din Bacău, cu femeia și copiii. Mi-am trăit viața din plin. Dar necazurile vieții au învins, așa că singurul meu prieten a devenit alcoolul”, își începe trista și fermecătoarea istorisire, Ioan Ștefănescu.

Familia din sînul căreia a fost rupt și adus la Răchitoasa a fost una cu principii tradiționale. „Soția mea a fost casnică. Ea a avut grijă de cei patru copii ai noștri, două fete și doi băieți. I-am crescut din salariul meu, de maistru la aviație. Am lucrat la URA. Acum stau singur în cămin și aștept cu inima strînsă vreu semn de la ei. Dar acesta nu mai vine. Viața i-a dus pe doi copii la Fetești, iar pe ceilalați la Tîrgu Jiu. Una dintre fete e doctoriță, dar nici ei nu-i pasă de mine, iar un băiat este inginer silvic. Nici măcar un telefon nu-mi dau, ca să le aud cel puțin vocea. Singurele vești despre ei le aflu de la soția mea, căreia îi plătesc cîte 800.000 de lei pe lună din pensia mea, pentru că ea nu are nici un venit”, mai povestește bătrînul de la azilul din Răchitoasa. Nu își explică nici el de ce s-a apucat de băutură. De aici, a început declinul. Nevasta și copiii l-au părăsit, iar el a ajuns la căminul de la Răchitoasa.

Moș Ioan Ștefănescu are o pensie de un milion și ceva de lei, bani din care plătește lunar și banii soției. Restul îi investește într-un singur mod: vodca „Săniuța” de la bodegile din sat. „Cînd nu-i vodcă, e bun și vinul, dar mai bună e țuiculița de casă”, ne mai spune lingîndu-și buzele crăpate de bătrînețe, moș Ștefănescu.

Ioan Ștefănescu și-a petrecut mai bine de 20 de ani printre avioane. Viața de maistru de aviație a însemnat nenumărate călătorii prin lume, după cum pretinde bătrînul. El a vizitat Rusia, China și Japonia. Cele mai frumoase amintiri pe care le are bătrînul sînt momentele petrecute în Rusia. „Mi-a plăcut în viață tot cea fost mai frumos. Am admirat întotdeauna femeile frumoase. Mi-am trăit viața așa cum am crezut mai bine, dar femei ca rusoaicele nu am întîlnit nicăieri. Sînt bune de tot, nepoate”, încearcă să mă convingă, zîmbind complice, bătrînul.

Rusoaicele par să-l fi marcat pe viață pe fostul maistru de aviație. „Hazaika (femeie puțin mai deocheată, în terminologia rusă, – n.r.) este tot ce-ți poate da Domnul mai frumos. Blonde, brunete, roșcate, nu contează! Toate sînt focoase și pun pasiune în ceea ce fac. Sînt frumoase de-ți iau ochii și inima”, spune moșul între două fumuri de țigară. În schimb, despre Japonia și China nu are amintiri prea bune. „Am stat în cîte doi ani de zile în fiecare țară. Dar nu mi-a plăcut. Nu m-am adaptat nici cu mîncare și nici cu obiceiurile lor. Nici la capitolul «femei» nu stau prea bine”, ne mai împărtășește din vasta sa experiență de viață asistatul de la azilul din Răchitoasa.

Pentru că se simțea singur și fără prieteni, moș Ștefănescu a început să-și depene, printre ceilalți bătrîni, fenomenalele-i povestiri de viață, mai mult sau mai puțin înflorite. Uită astfel de copii și de dorul care-l macină. El speră că nu va închide ochii fără să-i mai vadă o singură dată. Apoi poate trage liniștit zăvor lumii. (Claudiu TĂNĂSESCU, Ioana HAGIMA)