~3 min lectură 4 comentarii

Bătut și încuiat în cameră, un băiețel de 8 ani a asistat la scenele de videochat ale mamei. Polițiștii au deschis dosar penal pentru rele tratamente

Florin Popescu

Un băiețel de 8 ani, cu tată scoțian și mamă româncă, ar fi fost grav traumatizat fizic și psihic de familia din Bacău. În urma reclamației tatălui, polițiștii o acuză pe mamă nu doar că a agresat și neglijat copilul, ci că l-a pus să asiste la „scene sexuale”, în timp ce făcea videochat.

FOTO arhivă

Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, iar cercetările au fost începute de polițiștii Secției 2, după care au fost preluate de Serviciul de Investigații Criminale al IPJ Bacău.

Băiețelul s-a născut în 2015, în Marea Britanie, iar în 2020, după ce căsnicia părinților s-a destrămat, s-a mutat cu mama în județul Bacău. El i s-a plâns tatălui că atât mama, cât și bunica, se comportă urât cu el, îl încuie în cameră și îl lovesc.

Aflat acum în grija tatălui, minorul a relatat că și-a văzut mama în costum de pisică, doar niște urechi și mănuși, în timp ce poartă discuții la computer. „Mai bine ajung în Rai decât să mă întorc la mama!”, le-a spus băiețelul anchetatorilor.

Ce spun specialiștii?

S-a realizat și o expertiză psihologică, iar expertul angajat de anchetatori au constatat că există „elemente anxioase” determinate de relația deficitară dintre părinți și dintre copil și mama sa, și „elemente crescute ale anxietatii si stresului, raportate la evenimentele traumatice experimentate de minor, prezinta modificări din registrul psiho-emoțional, prin expunerea la acte de agresiune fizică”.

„Victima a fost supusă unor tratamente care au pus în primejdie dezvoltarea fizică, intelectuală, morală prin: privarea emoțională a relației cu tatăl, neglijarea minorului prin închidere în cameră sau lăsarea la vecini, expunerea copilului (prin ușă) la comportamente de natură sexuală ale mamei, către alte persoane”, au mai constatat specialiștii.

Protecția Copilului Bacău: miniorul beneficiază de condiții „corespunzătoare”

În încercarea de a obține decăderea mamei din drepturile părintești, tatăl a sesizat Protecția Copilului. DGASPC Bacău a stabilit însă că minorul ar beneficia de condiții corespunzătoare. Evaluarea a fost realizată în perioada inițială a conflictului dintre cei doi soți, înaintea întocmirii dosarului penal.

„Din anchetele sociale existente la dosar, (…) precum și din declarațiile scrise și verbale ale doamnei (…) reiese faptul că, atunci când s-a aflat în grija mamei, minorul a beneficiat de condiții corespunzătoare de creștere și îngrijire, nefiind expus unor situații de risc, abuz sau neglijare”, se arată în raportul DGASPC Bacău.

Cei doi soți s-au împăcat și despărțit de mai multe ori, în ultima perioadă, iar copilul a fost „pasat” de la mamă la tată și înapoi în repetate rânduri.

Vom reveni.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. V
    Veteranul
    9 martie 2023, 07:04
    0

    E clar, unii nu ar trebui sa procreeze!

    1. A
      Anti
      9 martie 2023, 07:52 răspuns pentru @Veteranul
      0

      DGASPC Bacău ar trebui să-și facă datoria !

  2. C
    Cristi
    9 martie 2023, 08:42
    0

    Mai bine mă închidea pe mine in cameră cu ea decât pe copil. Era o situație win-win.

  3. P
    Psihy
    9 martie 2023, 09:33
    0

    Rău mai stau unii cu psihoza

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.