Baza Aeriană Bacău a început să deruleze un program de pregătire a piloților pentru oferta de forțe NATO, care trebuie să devină funcțională din anul 2007. Pentru acest program se selectează numai piloți tineri, care sînt pregătiți pentru misiuni care au drept scop atacarea țintelor terestre. A fost ales acest tip de misiuni întrucît dotarea cu avioane miliatare a armatei române permite și un bombardament aer-sol, spre deosebire de aeronavele forțelor militare din NATO, care au în dotare avioane de bombardament aer-aer. „Am ales doar piloți tineri pe care îi pregătim pentru atacarea țintelor de la sol prin diferite metode, pe principiul «sprijin aerian apropiat». Cea mai importantă misiune este aceea de lovire a țintelor terestre sub îndrumarea unui om specializat care se află la sol chiar în zona țintelor, și care îi dă pilotului informațiile necesare despre obiectivul său”, a declarat comandorul Ioan Oancea, locțiitorul șefului Bazei Aeriene Bacău.
Aceasta nu este singura noutate pentru conducerea Bazei Aeriene. Din această toamnă, Școala de Aplicație de la Bobocu are o extensie și la unitatea militară de aviație băcăuană. „Asta înseamnă că o escadrilă de avioane MiG 21 Lancer a trecut în subordinea Școlii de Aplicație de la Bobocu, iar aeronavele, pe lîngă misiunile de antrenament ale piloților, trebuie să mai asigure și pregătirea practică a elevilor. Teoria o vor face acolo, la Bobocu, iar practica o vor face la noi. Este mai bine așa, pentru că, altfel, ar fi însemnat ca în perioada de practică a elevilor să trebuiască să trimitem avioanele la Buzău”, a precizat Oancea. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.