Constantin CĂLIN
Corectitudinea față de ceilalți începe de la corectitudinea față de mine.
Prostul rîde des, „din orice”, cel mai adesea cînd nu înțelege ceva pe deplin. Deșteptul rîde rar, însă rîsul său e întotdeauna sănătos, plăcut, curat.
În elanul ei spre înnoire perpetuă, moda asimilează și multă caricatură. Văzută pe cartoane sau reprodusă în presă, caricatura e uneori amuzantă. Dar transformată în haine, scoasă pe stradă, ea nu mai are nici un haz, devine penibilă, frizează grotescul. Nu mă voi afla niciodată printre admiratorii acestuia!
„La qualite maîtresse” a democrației noastre „originale” e vulgaritatea: democrație de duri, mojici, mitocani.
Ca și medicamentele, cuvintele au contraindicații și reacții adverse.
Gîndurile despre ceea ce n-am făcut mă chinuie mai rău decît faptele.
Numiți-mi (mi s-a cerut) o boală a secolului XXI. – Dezinteresul pentru idei.
Patriotismul pe față e admirabil. În schimb patriotismul cu voie de la Washington, Bruxelles sau Tel-Aviv e meschin.
Doamne, dacă inima mea ar avea brațe, Te-ar cuprinde!
„An electoral”: „Contribuții”, promisiuni, scandaluri, acuzații, insulte, abjecții, „lovituri sub centură”, șantaje, „dezvăluirti”, talk-show-uri, discursuri, pamflete, afișe colorate, postere, panouri, festivaluri, bere, cîrnați, megafoane, artificii, sondaje, minciuni, distorsiuni, tombole, pomeni, momeli, vizite în „cartierele democrate”, prafuri în ochi pentru „stupid people”, agitație, aglomerație, băi de mulțime etc., etc. În rezumat: circens și sărăcie.
Nu o dată posibilitățile noastre sînt înscrise în numele noastre. Dacă, de pildă, te numești „Gigi”, ar fi o impertinență să candidezi la președinția unei țări. Cu „Gigi” poți reuși cel mult la un club popular. Oricîte păcate ar avea, România e mai mult de atît.
Unde nu v-ar plăcea să trăiți?, am fost chestionat. – Pe-o planetă fără greieri, am răspuns. Era vară…
High-life-ul nostru e teribil de neinteresant: dincolo de eterna problemă „cine cu cine” sau „ce și-a mai cumpărat cutare”, nici o pasiune, nici o idee.
Ori de cîte ori îmi răscolesc biblioteca mă simt ca un alcoolic manipulînd lăzi cu alcool.
Cîteva dezacorduri întîlnite în „textele” unui poet mi-au amintit fraza indignată a lui Faguet: „Asemenea oameni ar trebui bătuți în piață cu biciul!”. Dar epoca (una excesiv de tolerantă cu greșelile) m-a învățat să cred mai mult în „talent” decît în „corectitudinea gramaticală”. Am ajuns chiar să ezit dacă mai e oportun să o pretind.
Cum să nu privesc cu înfiorare viitorul? Deschizînd sertarul unei comode, am dat peste o colecție de batiste primite la diverse înmormîntări: colegi, rude, prieteni. Zîmbind, ca să mă încurajez, îmi spun că mai e timp totuși pînă să ajung la o colecție completă…
Vederea e înțelegere. Toți avem ochi, dar nu toți vedem la fel. Unii văd mai mult pentru că înțeleg mai mult. Și văd bine, cei care înțeleg bine.
Nărav rău, „specific”: să transformi o tragedie în „panaramă”.
Lasă un răspuns