Școala „Mihail Sadoveanu” a găzduit, ieri, Cercul Metodic al Bibliotecarilor Școlari din județul Bacău. începînd cu ora 10:00, în sala de lectură a școlii, peste 70 de bibliotecari ai județului au discutat despre „Biblioteca școlară, factor de educație”. Surpriza activității metodice a constituit-o reconstituirea vechiului „Han al Ancuței”, așa cum existat în timpul lui Sadoveanu. Covoare cu ornamente florale, ștergare populare și ulcioare din lut au reprodus imaginea de altădată a hanului. Elevii școlii au pus în scenă un fragment al romanului „Baltagul” și scurte secvențe din creațiile sadoveniene. „Galeria personajelor” a adus în fața publicului invitat o mare parte din eroii operelor lui Sadoveanu. „A fost o activitate la care am pus mult suflet și am dorit să fie o pată de culoare munca de zi cu zi, pe care noi, bibliotecarii o depunem”, ne-a declarat bibliotecara școlii Tamara Gușetu, organizatoarea programului. Invitații la această acțiune au mîncat la sfîrșitul programului artistic bucate specifice Hanului Ancuței: pastramă de oaie, sărmăluțe moldovenești cu mămăliguță șI plăcinte poale-n brîu. Vinul a fost băut de invitați din ulcioare de lut și servit de hangița Ancuța, o elevă a clasei a VIII-a. Atmosfera rustică a fost accentuată și de cîntecele Mariei Tănase. (Olimpia FILIP)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.