Roxana AMARIEI, Doina TIMUȘ
Biroul Electoral Județean (BEJ) pentru alegerile europarlamentare a aprobat contestația depusă de Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat, în privința legalității numirii membrilor în comisiile electorale din secțiile de votare. Contestația s-a referit la faptul că ultima zi de numire a membrilor era marți, 20 noiembrie, iar ele s-au constituit luni, 19 noiembrie, cînd s-au semnat procesele verbale. Prin nominalizarea membrilor comisiei cu o zi mai devreme, partidele parlamentare s-au trezit în situația ca oamenii lor, absenți de la ședință, să fie înlocuiți de reprezentanții unor partide neparlamentare. „Se constată nulitatea absolută a proceselor verbale de completare a birourilor electorale din secțiile de votare, încheiate la secțiile de votare 1-124. Se dispune reluarea completării birourilor electroale conform programului calendaristic”, se arată în rezoluția dată de membrii BEJ.
Membrii PNG-CD sînt „Gigi-contra”
Membrii organizației județene a PNG-CD obținuseră luni, 19 noiembrie, locuri în 86 de secții de votare din municipiu. în urma contestației, listele au fost refăcute și partidul acoperă acum doar 16 secții. Raluca Năstase, candidatul băcăuan al PNG-CD la europarlamentare, consideră că această acțiune de anulare este o dovadă de dezorganizare. „S-a stabilit clar ca luni, la ora 17.00, toate partidele să-și trimită reprezentanții la secțiile de votare. Și pentru că PSD-ul a avut altceva de facut la ora stabilită s-a anulat totul și astfel s-a dat peste cap întreaga procedură. S-au creat tot felul de situații neprincipiale, ne-au fost dați afară reprezentanții din sală. S-a creat un haos total, dovadă de lipsă de organizare și nu numai”, a spus Raluca Năstase. l s-a dat peste cap întreaga procedură. S-au creat tot felul de situații neprincipiale, ne-au fost dați af
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.