Mii de credincioși ortodocși din satele de pe Valea Oituzului au participat la sfințirea bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Oituz. Aceasta a fost ridicată pe locul unei biserici din anul 1704, care a ars în urmă cu 60 de ani. în urmă cu cîteva luni, pe locul acesta era doar o cruce. La inițiativa mai multor familii din Oituz, construcția noii biserici a început pe 18 august 2006. în numai trei luni, aceasta a fost finalizată. Slujba de sfințire a acestui nou altar de pe Valea Oituzului a fost oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, și de un sobor de preoți ai Protoieriei Onești, în frunte cu părintele protopop Constantin Alupei. PS Ioachim Băcăuanul a declarat: „De cîte ori sfințim o biserică nouă, adăugăm o cărămidă la edificiile strămoșilor noștri”.
Sub faldurile tricolore așezate în pragul acestei biserici, credincioșii din Oituz, de la cele mai fragede vîrste și pînă la anii senectuții, s-au putut împărtăși la acest eveniment. Păstorii acestui sfînt lăcaș, preoții Ioan Bitir și Florinel Cristea, au fost distinși de părintele protopop Constantin Alupei cu titlurile de iconom-stravofor și iconom. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.