Aproximativ 500 de rromi care locuiesc în blocurile E 1 și E 2, de pe strada Vasile Alecsandri, din Moinești, au fost debranșați, de peste două luni, de la conducta de gaze naturale. Situația lor este cu atît mai gravă cu cît de peste doi ani ei nu mai sînt racordați nici la rețeaua de termoficare a municipiului, astfel că singura sursă de încălzire care le mai rămăsese erau gazele naturale. Decizia Distrigaz Nord de a-i lăsa pe locatarii celor două blocuri fără această ultimă posibilitate de a-și asigura cît de cît confortul termic este pe deplin justificată. Cele 80 de apartamente din imobilele respective, numai din vară și pînă în octombrie, au acumulat datorii la gaze ce depășesc 90 de milioane de lei. „Nu este pentru prima dată cînd aceste două blocuri sînt debranșate, și nu numai de la gaze, ci și de la curentul electric. Cele 80 de familii au cîte 5-6 copii și nu lucrează nicăieri. Dar au adunat gunoaie pe casa scărilor încît au ajuns la ultimul etaj. Am scos de acolo cu salariații și utilajele primăriei tone de mizerie”, declară Vasile Ailincăi, primarul municipiului Moinești.
Primăria are de recuperat 680 milioane lei pe chirie
Familiile de țigani din cele două blocuri nu sînt restanțiere doar la plata utilităților. Din cele 80 de apartamente, în 72 locatarii stau cu chirie, ele fiind ale primăriei. Aceasta are de recuperat de la ei 680 de milioane de lei pe chirie. Deși locuiesc pe gratis în apartamente, oamenii nu numai că nu le-au păstrat pe acestea în starea în care le-au preluat, dar le-au și distrus. „Au tăiat caloriferele și le-au vîndut, la fel au făcut și cu țevile, astfel că instalația de încălzire nu mai poate fi utilizată. în aceste blocuri nici instalația sanitară nu mai există”, afirmă Valentin Vieru, șef Serviciu administrație publică locală.
în curînd, și fără lumină
Pentru trei din cele patru scări există speranța ca furnizarea gazului să fie reluată săptămîna viitoare. „Locatarii de la trei scări au semnat că sînt de acord să li se rețină datoria din ajutorul social cuvenit. Cei de la a patra scară nu au acceptat, însă, pentru că în vară unul dintre vecinii lor a adunat de la ei vreo 40 de milioane și nu i-a mai predat furnizorului. Ei au la gaze acum 45 de milioane de dat. Așa că vor sta în continuare fără această utilitate”, a mai spus Vasile Ailincăi. Cei 500 de rromi riscă să rămînă și pe întuneric cît de curînd. La Electrica au de achitat deja aproximativ 100 de milioane de lei. Dacă nu vor plăti, în cel mult două săptămîni ei nu vor mai avea nici curent electric. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.