Compania aeriană Blue Air, care operează și pe Aeroportul Internațional din Bacău, și-a completat aria de servicii destinate pasagerilor săi prin oferirea de servicii complete de handling (transportul bagajelor de la aeronavă în sala de așteptare și invers). „Alături de serviciul handling pasageri, disponibil din luna martie 2006 – spune Florentina Ivan, director de marketing al companiei -, funcționeaza acum și serviciul handling rampă, iar compania Blue Air dispune de echipamente specifice desfășurării acestei activități prestate de personal specializat, cu o bună pregăatire în domeniu”. Blue Air este o companie aeriană privată, construită dupa modelul „low-fares” (tarife accesibile), model care a aparut și s-a dezvoltat în Statele Unite ale Americii și, ulterior, în Europa de Vest.
Blue Air operează, în prezent, de pe Aeroportul Internațional București-Băneasa. în cursul anului 2005, compania a transportat peste 240.000 de pasageri, avînd ca destinații Italia, Spania, Franța, Germania, Olanda, Turcia. Flota Blue Air este constituită din trei aeronave Boeing 737, seriile 300 și 500, cu capacități cuprinse între 144 și 123 de locuri, iar echipajul este format din piloți cu peste 10.000 de ore de zbor și însoțitori de bord. (Petru DONE)u peste 10.000 de ore de zbor
si insotitori de bord calificati. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.