Bonificații mai mari pentru economiile în lei românești

Redacția Ziarul de Bacău

• băncile încearcă să ofere răspuns la dilema „euro, dolar sau leu?”

Ca la fiecare început de an, toată lumea își face calcule, ca să decidă cum să-și țină economiile. În lei? Dolari? Sau euro? Greu de dat un răspuns, mai ales că predicțiile de la începutul lui 2003 nu s-au adeverit. Anul trecut, investițiile în euro au adus un cîștig nominal de 16 la sută, în timp ce economiile în dolari au adus o pierdere 0,7 la sută. Dacă se ia în considerare inflația, rezultă un cîștig real de 3,2 la sută la euro și o pierdere netă de 13,5 la sută la dolar. Astfel, cei care au investit echivalentul valutar a 1.000 de euro în dolari au pierdut pînă acum echivalentul a 135 de euro. Cei care au investit aceeași sumă în moneda unică europeană au cîștigat efectiv 32 de euro. Asta, anul trecut, dar ce va fi anul acesta? Specialiștii apreciază că dobînzile vor scădea, deoarece inflația este prognozată la 9 procente, față de aproximativ 14, cît a fost în 2003. Logica aparentă arată că dobînzile ar trebui să scadă cam tot cît inflația, dar lucrurile nu stau chiar așa. Marius Oprea, funcționar bancar, opinează că „dobînzile la depozite, dar și la credite, se stabilesc după un sistem complicat, iar decizia este întotdeauna dictată de politici bine fundamentate”. E drept, anul trecut a fost și cazul unei bănci, importante, care a redus atît de mult dobînzile, încît a fost nevoită să le mărească la loc după două săptămîni.

Încep să crească dobînzile și la valută

Tot pentru că e început de an, băncile caută soluții la dilemele posesorilor de numerar.

Banca Română pentru Dezvoltare (BRD) a lansat un nou tip de

depozit la termen în valută. „Premium 10” are dobînzi superioare

celor standard, se arată într-un comunicat al băncii. Suma minimă

pentru constituirea unor astfel de depozite este de 10.000 de euro

sau dolari. La depozitul Standard, suma minimă necesară

constituirii depozitelor este, pentru clienții persoane fizice, de 1.000

de dolari sau 500 de euro. Dobînda la o lună pentru dolari este de

1,45 la sută pentru depozitul standard și de 1,7 la sută pentru

Premium 10. Pentru euro, aceasta este de 2,5 la sută pentru

standard și 2,75 la sută, pentru Premium 10.

Banc Post a lansat un nou produs de economisire în valută,

depozitul în cont cu dobîndă progresivă, care este destinat atît

persoanelor fizice cît și celor juridice rezidente. Depozitul se poate constitui pe termen de 90 de zile cu cel puțin 1.000 de dolari sau euro. Dobînda bonificată este diferențiată progresiv pe intervale de 30 de zile. Dobînda este fixă pe toată perioada de maturizare a depozitului. Ca urmare, la depozitele constituite în dolari, dobînda pe cele trei intervale de cîte 30 de zile sînt consecutiv de 1,75 la sută, 2 la sută și 3 procente, iar la depozitele constituite în euro sînt de 2,5 la sută, 3 la sută și 4 la sută. Dobînda se virează lunar în contul curent al clientului.

Eurom Bank a lansat depozitele cu dobîndă fixă în lei și valută, cu o

bonificație de 18 la sută la depunerile în lei. Noul produs, denumit

„Eurom Bank 2004”, este un instrument de economisire ce poate fi

constituit pe termene de o lună, trei și șase luni, cu dobînzi de 18,

18,5 și respectiv 19 la sută la depunerile în lei și de 4, 4,25 și

respectiv 4,5 la sută, la depunerile în dolari și euro. Conform unui

comunicat al instituției, banca nu percepe comision la deschiderea

contului și la depuneri și ridicări de numerar. Plata dobînzii se face

lunar sau la scadență, iar reînnoirea se poate face automat, cu sau

fără capitalizare.

Banca Românească a majorat dobînzile la depozitele și certificatele

de depozite constituite în lei. Pentru persoanele fizice și juridice,

banca a majorat dobînda pentru depozitele constituite în lei pe o

lună de la 15% la 16,5%; pe 3 luni – de la 16% la 16,75%. Dobînda

pe șase luni este acum de 16,9%, iar cea de 17% pentru 9 și 12

luni a rămas nemodificată. Pentru Certificatele de depozit

transmisibile, banca oferă dobînzi majorate astfel: la o lună de la

16% la 17,5%; la 3 luni de la 17% la 17,75%; la 6 luni dobînda este

de 17,50%; iar la 9 și 12 luni dobînda a rămas de 17,25%. În cazul

Certificatelor de Depozit nominative în lei, noile dobînzi sînt: la o

lună – 17%; la 3 luni – 17,25%; la 6 luni – 17%; la 9 luni – 16,75% și la 12 luni – 16,75%. Dobînzile pentru Certificatele de Depozit cu

discount se majorează la 17% pentru o lună; 17,25% la 3 luni; la 6

luni dobînda este de 17%; iar la 9 și 12 luni – 16,75 procente.

Băcăuanii își pot investi economiile în certificate de trezorerie și în

acest an. Ministerul Finanțelor Publice a anunțat două noi emisiuni

de astfel de certificate, cu scadențe la trei și șase luni. Astfel,

emisiunea cu scadența la 90 de zile are o dobîndă de 15 la sută pe

an, iar subscripția se va desfășura la trezoreriile teritoariale în zilele

de 3, 4, 5, 6, 10,11, 12, 13, 17, 18, 19, 20, 24, 25, 26 și 27

februarie 2004. Termenul de răscumpărare al certificatelor de

trezorerie este în zilele de 3, 4, 5, 6, 10, 11, 12, 13, 17, 18,

19, 20, 24, 25, 26 și 27 mai 2004. Operațiunea de vînzare a

certificatelor de trezorerie cu dobîndă pentru populație se va

închide pe 27 februarie 2004, la ora 14.00.

Certificatele cu scadența la 180 de zile au o dobîndă de 15,5

procente pe an și pot fi cumpărate în zilele de 4, 5, 6, 11, 12,

13, 18, 19, 20, 25, 26 și 27 februarie 2004. Termenul de

răscumpărare al certificatelor de trezorerie este în zilele de 2, 3, 4, 9, 10, 11, 16, 17, 18, 23, 24 și 25 august 2004. Operațiunea

de vînzare se va închide pe 27 februarie 2004, la ora 14.00.(Florin POPESCU)

Dobînzile anuale oferite de bănci persoanelor fizice, pentru economiile în lei

Banca Suma minimă la depozite La vedere (%) 1 lună (%) 3 luni (%) 6 luni (%) 9 luni (%) 12 luni (%)

BCR 2 mil. 1 14 15 14,5 14,75 16

BRD 500 mii 0,5 14 14,5 14,75 15 15,25

Banc Post 500 mii lei/depozite 1 14 14,5 14,75 15 16

– carnete de economii – – 12 13 – 13

Raiffeisen Bank 500 mii 1 15,5 15 15 15 15

– carnete de economii 1 – 11 11 – 11

Banca Țiriac 15 mil 0,5 14,5 16,25 17,25 17,25 17,75

CEC 500 mii 1 17 14 – – 15

Transilvania 500 mii 2 16,5 17 17 17,5 17,5

Romexterra 500 mii 1,5 14 16 16,5 17 17,5

– >500 mil. 0,5 14 14,5 14,5 – 13

Carpatica 500 mii 1 16,25 17 17,5 17 17

Eurom Bank 500 mii 0,5 17 18 18 18,5 19

Dobînzi anuale în valută pentru persoane fizice

Banca valuta suma minimă la depozit dobînda la vedere (%/an) 1 lună 3 luni 6 luni 9 luni 12 luni

Banc Post USD 500 0,5 1,3 1,55 1,75 1,95 2,25

BCR USD 100 0,5 – 2 2,5 – 3

– EUR – 0,5 – 2,75 3 – 3,5

BRD USD 500 0,25 1,25 1,5 1,55 1,6 1,65

– EUR 400 0,5 2,5 2,55 2,7 2,7 2,7

Banca Țiriac USD 300 0,1 2 2,5 3 3 3,25

– EUR 300 0,2 2,5 2,9 3,5 3,5 3,75

ING USD 10.000 0,25 1 1 1,1 – 1,25

– EUR 10.000 0,25 1,74 1,65 1,63 – 1,6

Raiffeisen Bank USD 500 0,5 1,25 1,5 1,5 1,5 1,5

– EUR ech.500$ 0,75 2,3 2,5 2,5 2,5 2,5

Transilvania USD 500 0,5 2,75 3,5 3 3,25 4

– EUR ech.500$ 0,75 3 3,75 4 4,25 4,25

Carpatica USD 500 0,25 1,75 2,5 2,75 – 3

– EUR ech.500$ 0,25 2,75 3 3,25 – 3,5

Romexterra USD 300 0,7 2,2 2,7 2,9 3,2 3,5

– EUR 300 0,7 2,9 3,3 3,5 3,7 3,9

Eurom Bank USD – 0,5 2 2,5 3 3 3,3

– EUR – 0,5 2,75 3 3,25 3,25 3,5

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.