E puțin trecut de ora 22.00. Lacul de la Insula de agrement din Bacău este învăluit în beznă și nimic nu ar da de bănuit că, de fapt, în larg este agitație. De acest lucru s-au convins ieri noapte polițiștii, membrii Asociației „Pescarul român” și inspectorii de la Inspecția piscicolă, care au organizat o razie ce a avut drept scop depistarea eventualilor braconieri. „Ideea nu ne-a venit așa, peste noapte, ci după ce barajul a fost parțial secat. La scurt timp, aproape la fiecare colț de stradă au apărut pești de vînzare și ne-am dat seama că nu pot proveni decît din braconajul de la Insulă. Pentru că nu aveam probe, am apelat la ajutorul organelor competente”, ne-a declarat Gabriel Grițcu, președintele Asociației „Pescarul român”. Presupunerile lui Grițcu s-au adeverit, și la scurt timp după apariția oamenilor legii au dat un semn de viață și cei aflați pe lac. Plasele aproape că înconjurau pînza de apă rămasă din lacul parțial secat. Cînd le-au scos, polițiștii au stabilit că plasele aveau o întindere de peste 400 de metri, și în ele erau prinse cîteva kilograme de albitură, carași și o știucă. Toți cei patru bărbați prinși în flagrant, oameni în toată firea, ne-au spus că este pentru prima oară cînd fac așa ceva. Greu de crezut, mai ales că ei au beneficiat chiar de ajutorul lui Mihail Tirică, unul dintre paznicii barajului, care le-a pus barca la dispoziție. „Angajatul nostru, cu sarcini de pază și supraveghere a barajului, a pus la dispoziția celor patru persoane barca unității pentru întinderea plaselor de pescuit, aceasta constituind o gravă abatere de la normele legale. Pentru aceste abateri, Sistemul de Gospodărire a Apelor Bacău a dispus efectuarea de urgență a cercetării prealabile, în vederea stabilirii gradului de vinonăție. Sancțiunea poate merge pînă la desfacerea contractului de muncă”, ne-a declarat inginerul Ioan Maftei, directorul SGA Bacău. Cele patru persoane prinse în flagrant s-au ales cu dosare penale pentru braconaj, plasele au fost distruse, iar peștele a fost eliberat. (Dan MUNTEAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.