BRD își asezonează portofoliul de oferte

Administrator

Banca Română pentru Dezvoltare – Groupe Société Générale a lansat un nou credit pentru nevoi personale. Oferta băncii este o premieră pe piața românească. Creditul se adresesează celor ce au anumite proiecte pe timp de vară, fiind valabil pînă la 31 iulie. „Este vorba de un credit pentru nevoi personale nenominalizate, iar banca acordă creditul în lei sau în euro cu 3 luni perioadă de grație, atît pentru rata creditului, cît si pentru dobînda aferentă. Astfel, clientul va rambursa prima rată a creditului abia dupa 4 luni de la intrarea în posesia sumei împrumutate” – ne anunță oficialii băncii printr-un comunicat de presă. Acest nou concept se întinde numai pe perioada verii și se acordă pentru un interval de minim 27 de luni și maxim 51 de luni. Dobînda la acest tip de finanțare este una fixă – pentru creditul în lei – de 16% și una variabilă – pentru împrumutul în valută – de 11,5%. Valoarea împrumutului nu poate depăși 2.000 de euro (70 de milioane de lei) și nu poate fi mai mic de 200 de euro, respectiv 6.000.000 de lei. Un avantaj esențial constă în faptul că banca nu solicită giranți și avans pentru acordarea acestui tip de credit. „Durata de aprobare a unui dosar complet de credit este, în oricare dintre unitățile BRD din Bacău, de aproximativ 15 minute. În plus, prin serviciul Vocalis, BRD oferă posibilitatea preacceptării prin telefon a cererii de creditare – (021) 302.61.61 (număr cu tarif normal) sau TelVerde 0800.803.803 (număr gratuit)” – se mai precizează în comunicat. Documente necesare obținerii creditului (pentru solicitant și co-împrumutat) sînt actul de identitate (original și copie), declarația privind angajamentele de plată și litigiile cu terții, certificatul de căsătorie, dacă este cazul (copie), documente care să ateste veniturile (adeverință de salariu model BRD, copie după cartea de muncă sau contractul individual de muncă, ultimul talon de pensie în original, etc); (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.