~3 min lectură 0 comentarii

Bugetul județului, pârghia spre președinția PSD

Claudiu Tanasescu


Claudiu TANASESCU

Astăzi se aprobă bugetul de venituri și cheltuieli al județului Bacău. După Consiliului Județean, vor urma ședințele în celelalte unități administrativ-teritoriale din județ. Mai precis se vor aproba bugetele locale. La final unii vor fi fericți, alții mai puțin! Culmea este că vor fi nefericiți chiar unii din PSD, colegii de partid ai domnului președinte Benea. Pâinea și cuțitul în acest an, de altfel ca în ultimii mai bine de opt ani, sunt în mâna lui Dragoș Benea. O mână foarte atentă acum, cu atât mai mult cu cât s-a creat culoarul necesar spre șefia Organizației Județene a PSD Bacău. Viorel Hrebenciuc a anunțat că lasă liber fotoliul de șef la Bacău, așa că spiritele sunt încinse în sânul PSD. În organizație se fac și se refac tabere, se încropesc strategii, primarii sunt mai vizitați ori mai sunați ca niciodată de cei doi principali candidați, Dragoș Benea și Gabriel Vlase.
Care sunt atuurile celor doi? Despre deputatul Gabriel Vlase se spune că se bucură de sprijinul fostului șef, Viorel Hrebenciuc. Nici Dragoș Benea nu s-a lăsat mai prejos și vine cu sprijin direct de la Guvern, de la premierul Victor Ponta. Trecând dincolo de aceste aspecte, de genul hai să ne umflăm mușchii cu cine ne susține, să trecem la aspecte pecuniare. În această bătălie, foarte important va fi sprijinul politic de care se va bucura fiecare candidat în parte. Mai precis cine dintre cei doi va reuși să convingă cât mai mulți delegați din județ să îl voteze. PSD și-a adjudecat după ultimele alegeri 37 de primari. Unii dintre ei mi-au spus franc în față că vor susține pe cel care le va da mai mult, semn că funcția de președinte la PSD s-a transformat într-un troc mercantil, deloc ieftin. Primarilor li se vor adăugă parlamentarii de Bacău, consilierii locali și județeni. Toți vor alege viitorul președinte PSD astfel ca la final, mândri toți, să spună „habemus președintem”!
Și cum poți convinge primarii să te voteze decât acordându-le la rândul tău ajutorul de care ei au atâta nevoie pe timp de criză: Banii! Mulți ar spune că sunt răutăcios! Așa o fi! Dar cum se explică faptul că proiecte care au stat în sertarele primarilor de mai bine de șase ani au ajuns peste noapte foarte importante pentru comunitate, iar Consiliul Județean, după adânci căutări intrinseci, a găsit sursele financiare necesare să se asocieze cu acele comunități și să le finanțeze. Și faptul că pe 29 martie sunt alegerile la PSD, după cum spun primarii, iar astăzi, 15 martie, se votează bugetul și se împart banii, este o pură coincidență venită de la mama natură! O mamă natură care de data acesta se va mulțumi să împartă bani și funcții!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.