Buluc la bucluc
• O fetiță de patru ani a fost accidentată grav de o mașină condusă de Tiberiu B., de 34 de ani, din Iași, în comuna Racova. Lăsată nesupravegheată, fetița a încercat să traverseze în fugă strada, fără să se asigure și a fost lovită în plin. Ea a ajuns la Spitalul Județean de Urgență cu fracturi la ambele oase de la piciorul drept și capul spart.
• Un tînăr de 26 de ani, din Bacău, a fost prins beat la volan pentru că a trecut pe roșu. Marcel Z. a fost oprit de polițiști în noaptea de 13 iunie, în jurul orei 22.00, la intersecția străzilor 9 Mai cu Erou Gh. Rusu pentru că nu a respectat culoarea roșie a semaforului. Cu acest prilej, polițiștii l-au depistat și cu o alcoolemie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
• Polițiștii din Dărmănești au deranjat pescarii care s-au încumetat să încalce perioada de prohibiție. în cadrul unei acțiuni pe tema braconajului, s-au acordat cinci sancțiuni în valoare de 530 de lei și s-au confiscat două lansete și o trusă de accesorii.
• Biroul Poliției Rutiere Onești a organizat o acțiune de control a pietonilor, ocazie cu care s-au acordat 16 amenzi în valoare de 1.308 lei.
• Serviciul Poliției Rutiere Bacău a organizat miercuri o acțiune pe tema disciplinării șoferilor și a sancționat 50 de persoane pentru exces de viteză cu amenzi totale de 5.414 lei și au fost reținute două permise.
• Șapte scutere au fost imobilizate de polițiștii din cadrul Biroului pentru Siguranța Circulației Bacău. 11 conducători de scutere au fost sancționați cu amenzi în valoare de 1.650 de lei pentru că nu au înmatriculat modedele sau pentru că nu dețineau dovada că au absolvit un curs de legislație rutieră. (Răzvan BIBIRE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.