Tîlhărit de colegi
Florin CRĂCIUN
• Cinci tineri cu vîrste cuprinse între 17 și 24 de ani s-au ales cu dosare penale pentru că și-au tîlhărit un coleg. Cei cinci au aflat că Alexandru P., de 17 ani, tocmai s-a întors din Italia și că are mulți bani la el, motiv pentru care s-au gîndit să dea lovitura. în toiul nopții, în parcul „Cancicov” din Bacău, doi dintre ei l-au atacat pe puști, iar ceilalți trei au asistat, ca mai apoi să fie martori la tîlhărie. După ce l-au lovit în cap, agresorii i-au furat portmoneul, în care se aflau 650 de euro, și i-au smuls și telefonul mobil. Imediat, victima s-a prezentat la poliție, unde a reclamat tîlhăria, faptă confirmată de ceilalți trei amici de ocazie. în timpul anchetei, polițiștii au descîlcit firul evenimentelor, au recuperat prejudiciul și i-au identificat pe făptași. Doi sînt cercetați pentru tîlhărie, iar ceilalți trei, pentru complicitate.
• O corecție aplicată cumnatului său va aduce un bărbat din Răcăciuni în fața instanței. Supărat pe ruda sa, cu care se certase, Gheorghe D., de 42 de ani, a pus mîna pe un par și l-a lovit pe Mihai A., de 32 de ani, în moalele capului. Agresorul este cercetat pentru vătămare corporală.
• Șoferul unei Dacii, care circula regulamentar, a ajuns la spital din cauza unui alt șofer, inconștient. Aflat la volanul unei mașini înmatriculate în Italia, Iulian C., de 23 de ani, din Glăvănești, a intrat pe contrasens, unde s-a izbit frontal de Dacia condusă de Toader P., de 24 de ani. Acesta a suferit politraumatisme, și ambele mașini au fost serios avariate.
• Drumul comunal din Faraoani s-a dovedit insuficient pentru un biciclist care făcea numere de echilibristică pe șapte cărări. „Afumat” serios, Ferenc S., de 25 de ani, a intrat în plin într-o mașină care staționa și care, în urma impactului, a rămas fără parbriz. Pe lîngă amenda de 234 de lei pe care a primit-o, biciclistul va trebui să achite și stricăciunile. a rămas fără parbriz. Pe lîngă amenda de 234 de lei pe care a primit-o, biciclistul va trebu
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.