Peste 80 de bunici bacauani, beneficiari ai programului de ingrijiri la domiciliu derulat de Crucea Rosie Bacau au fost, ieri, primii vizitati de mesagerii lui Mos Craciun, voluntarii organizatiei si nu numai. Cadourile au fost atit de ordin spiritual, cit si material, cele dintii constind in emotii si momente deosebite petrecute in cursul amiezii de ieri, la Teatrul Municipal Bacovia, la un spectacol deosebit de datini si obiceiuri, celelalte, constind in pachete cu alimente si alte bunuri specifice sarbatorilor de iarna. Spectacolul a fost insa, nu doar prilej de marcare a primei actiuni de distribuire pachete pentru beneficiarii Crucii Rosii ci, in aceeasi masura prilej de sarbatorire a insisi voluntarilor, cei care, fara a astepta ceva in schimb, infrumuseteaza chipurile si casele celor aflati in maxima dificultate, zi de zi. Data de 5 decembrie este marcata ca Ziua Internationala a Voluntarului, iar prin specatcolul sustinut la Teatru Municipal Bacovia, Crucea Rosie Bacau a tinut sa multumeasca voluntarilor sai, dar nu numai, pentru contributia pe care o au la indeplinirea misiunilor organizatiei. Au urcat pe scena pentru a darui momente magice unui public ce a umplut pina la refuz sala de spectacol, copii si tineri de la Palatul Copiilor Bacau, Clubul Elevilor din Moinesti si trupa de teatru de liceeni „In The Spot” Bacau, precum si voluntarii insisi ai Crucii Rosii care au oferit o lectie de si despre suflet. Finele spectacolului a fost marcat de prezenta lui Mos Craciun care a oferit bunicilor primele cadouri din cadrul Caravanei „Mos Craciun” a Crucii Rosii Bacau si care va mai poposi, pina pe 23 decembrie, la inca 1500 de elevi, circa 200 de virstnici si 130 de familii din judet aflati in dificultate. Cei care vor sa se alature campaniei Crucii Rosii o pot face prin donatii in alimente greu perisabile, dulciuri, imbracaminte pe care le pot depune in recipientele special amenajate in magazinele Carrefour, Real, Metro, Selgros, pina pe 16 decembrie. Asociatia Betania din Bacau s-a alaturat proiectului Crucii Rosii Bacau. (M. Rotaru)
Lasă un răspuns