~2 min lectură 0 comentarii

Bursă de 12.000 euro în Italia, de la Intesa Sanpaolo Bank

Redacția Ziarul de Bacău

Econ.bursa

Intesa Sanpaolo Bank, subsidiară a Grupului Intesa Sanpaolo, continuă pentru al VII-lea an consecutiv programul de burse de studiu în Italia adresate elevilor de liceu din România. Valoarea unei burse este de 12.000 de euro. La acest proiect, intitulat generic Bursa Intercultura, pot lua parte elevii de la orice liceu din România care în anul școlar curent studiază în clasa a 9-a sau a 10-a (născuți între 1 ianuarie 1997 și 1 iunie 1999), care vor avea astfel posibilitatea de a studia un an școlar integral (clasa a 10-a sau a 11-a) în Italia.

Bursa Intercultura acoperă toate cheltuielile necesare, inclusiv transportul și cazarea, timp de un an în cadrul unei familii italiene, elevii fiind astfel complet integrați în mediul social și școlar din Italia. „La nivel global – ne-a declarat Stefano Burani, director general adjunct (CBO) al Intesa Sanpaolo Bank – colaborarea cu Fundația Intercultura pentru proiectul acesta a generat, în ultimii ani, peste 300 de burse de studiu, dintre care peste 60 au fost alocate doar în 2013. În România, impactul proiectului este din ce în ce mai mare de la an la an și ne dorim să oferim suportul nostru pentru susținerea educației și promovarea cu prioritate a proiectelor dedicate copiilor și tinerilor și în viitor”.

Toți candidații eligibili interesați de Bursa Intercultura trebuie să completeze și să trimită aplicațiile până pe 20 decembrie 2013.

Intesa sanpaolo are sucursale și la Bacău.

Petru DONE

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.