Ca în fiecare an, după perioada sărbătorilor urmează perioada discounturilor și a promoțiilor. în principal pentru a scăpa de stocuri, comercianții…

Administrator

începe sezonul reducerilor

Ca în fiecare an, după perioada sărbătorilor urmează perioada discounturilor și a promoțiilor. în principal pentru a scăpa de stocuri, comercianții afișează reduceri de prețuri care ajung în unele cazuri pîna la 50%, sau chiar mai mult. însă nu toate firmele anunță scăderile prețurilor. Aceasta în condițiile în care, conform legislației în vigoare, orice magazin poate practica reduceri de prețuri doar pentru produsele nealimentare, în intervalul 15 ianuarie – 15 aprilie. Nu înainte însă de a obține un aviz din partea primăriilor. Cererile se depun la sediul primăriilor cu 15 zile inainte de această perioadă.
La Primăria Bacău s-au înregistrat deja nouă cereri din partea unor mari magazine, în care anunțau că vor avea reduceri. „Firmele care vor să facă reduceri depun la primărie o notificare în care spun ce și cu cît vor reduce. Chiar dacă au depus notificări doar firmele mari, această lege se aplică și în cazul firmelor mici. Inspectorii primăriei vor umbla în aceste zile prin magazine și vor verifica corectitudinea reducerilor. Nu urmărim să amendăm pe cineva, ci doar vrem să avem o activitate de prevenire”, ne-a explicat Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvînt al Primăriei Bacău.
E bine de știut că indiferent cît de mult reduc firmele prețurile nu au voie să vîndă sub prețul de achiziție, pentru că vor intra în conflict cu legea concurenței . (Alexandru COVACI)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.