a propus sprijinirea suplimentară a agriculturii
Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a fost înființat un fond pentru reabilitarea a 1,5 milioane ha de grîu și orz, afectate parțial de inundații. Din acest fond vor fi acordate 1,750 milioane lei vechi pe ha, dintre care 400.000 de lei subvenția pentru motorină și 1,350 de milioane de lei pentru sămînța de grîu, pesticide și îngrășăminte. Ajutorul va fi acordat sub formă de cupoane, care vor fi distribuite proprietarilor de terenuri la sfîrșitul lunii august. De asemenea, a fost aprobată acordarea unei prime de depozitare a grîului de 2,5 euro/tonă lunar, pînă în ianuarie 2006, pentru 1,5 milioane de tone de grîu. Prima pe produs a fost majorată la 400 de lei/kg de grîu, iar prima de export a ajuns la 10 euro/tona de grîu. în zootehnie, sprijinul acordat pentru zona de munte, constînd în aparate de muls, tancuri de răcire, grupuri electrogene, a fost extins pentru toate zonele. Subvenția la carnea de vită s-a majorat de la 6.000 la 14.000 de lei/kg, iar subvenția la lapte crește cu 11%.
în legătură cu aceste măsuri am solicitat amănunte secretarului de stat în Ministerul Agriculturii Flaviu Lazin, care s-a aflat la sfîrșitul săptămînii trecute în zona calamitată Comănești.
– Domnule ministru, sînt temeri că producția de grîu ar putea fi diminuată atît de mult, încît să pună în pericol siguranța alimentară a populației. Suplimentarea subvențiilor este o soluție în acest sens?
– Pentru a susține piața și producătorii de grîu, am hotărît să subvenționăm depozitarea grîului pentru șase luni. Din luna a patra vom reduce subvenția, așa fel încît să determinăm deținătorii stocurilor să le scoată pe piață. Vom acorda o primă de 400 de lei pe tona de grîu care este vîndut (marfă), pentru 1,5 milioane de tone – aproape în întregime consumul industrial, cel care intră în mori și în brutării. Consumul uman total, în România, este de circa 3,2 – 3,3 milioane de tone de grîu pentru panificație, din care cam 1,8 milioane de tone intră în brutării, iar cam tot atît este folosit de populația de la țară. Mai avem un necesar de circa 400 – 500.000 de tone de grîu pentru sămînță. Cu un consum de 3,7 milioane de tone, ne acoperim consumul. Mai apar cantități mici pentru distilare, 50.000 de tone pentru alcool, și încă 200 – 300.000 de tone cel care merge în hrana animalelor, în complexe industriale. Aș vrea să dau un semnal foarte clar: nu sîntem în pericol în ce privește siguranța alimentară, prin această prismă. Sigur, este cert, avem deprecieri cantitative și calitative la grîu. Suprafața afectată reprezintă circa 10,6% din totalul însămînțat cu grîu – aproape 2,5 milioane de hectare. Producția recoltată deja a scăzut cifra sub estimările noastre – de 2.300 – 3.300 de kilograme la hectar și s-a ajuns la circa 2.900 de kilograme. Eu nu cred, însă, că vom scădea sub 5,5 – 5,6 milioane de tone de grîu recoltat, din care vom putea găsi cele 3,7 milioane de tone panificabil și de sămînță.
Se încurajează exportul de grîu furajer
– De unde vin semnalele de alarmă?
– S-au constatat în 7 – 8 județe, pînă acum, deprecieri prin încolțirea grîului, cu procente între 1,5 – 15 sau 20%, în județe mari producătoare ca Giurgiu sau Călărași. Dar am văzut destule zone extinse cu grîu foarte frumos, chiar în județele Bacău și Vrancea. Sigur, cu procente de încolțire de 1 – 3%, care sînt acceptate.
– Se spune că tot grîul compromis va fi exporat ca grîu furajer. Și pentru aceasta se acordă subvenții?
– Noi avem posibilitatea să exportăm, în baza acordului de asociere la Uniunea Europeană, 290.000 de tone de grîu furajer, care poate fi exportat în afara Uniunii, fără taxe vamale, în țările membre ale organizației mondiale a comerțului. De aceea am decis, pentru a reduce presiunea de pe piața internă, să susținem exportul acestei cantități cu sume care să acopere, practic, diferența de cheltuieli ocazionate exportatorului față de scoaterea grîului pe piața internă. Dăm 3000 – 3.500 de lei pe tona de grîu ca primă de export, fie pentru producătorii care exportă direct produsul, fie pentru cei care au cheltuieli suplimentare cu această ocazie.
Nu sînt motive de scumpire a pîinii
– O speculație naște alta. Sînt zvonuri că se scumpește și pîinea.
– Nici speculațiile făcute referitor la o creștere a prețului pîinii nu se justifică. Le recomand, celor care intenționează să facă stocuri, să aibă răbdare, pentru că nu e vorba decît de o încercare a introducerii unei majorări speculative a prețului la grîu și la pîine. Prețul grîului din recolta 2004 a crescut, în ultima lună, sub presiunea situației din agricultură, după inundații. Dar nu este decît o revenire la prețul grîului din vara trecută, 4.500 – 5.000 de lei pe kilogram. încet-încet, se revine la el, iar prețul pîinii și în vara trecută a fost 18.000 de lei pe kilogram, ca și în această vară. Sigur, există o influență a costurilor energetice, dar de la grîu. în plus, prețul grîului nu va putea urca foarte mult, pentru că ne mișcăm într-un context european. în Portul Constanța este, de exemplu, grîu oferit din Ucraina, la 120 de euro tona, deci asta contrabalansează. Or noi nu vom putea avea o piață care să plătească mult mai mult decît prețul european. Se justifică, eventual, o diferență de preț de 5%, maxim 10%, cheltuieli generate de importul unor cantități de grîu.
în ziarul de mîine vom reveni cu amănunte referitoare la alte categorii de subvenții. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.