Conferința de presă susținută la sfîrșitul săptămînii trecute la București de Uri Bider, reprezentantul companiei Calder A Intrernațional, în legătură cu intențiile sale față de Rafo a scos în evidență din nou încrîncenarea cu care această companie, ca și Balkan Petroleum, ține de societatea din Onești, Considerată una dintre cele mai bune rafinării ale României, chiar a doua după cea de la malul Mării, Rafo poate aduce profit bun acționarilor, dacă este folosită la capacitate. Uri Bider a vizitat de curînd rafinăria, cînd a reformulat intenția de a prelua societatea și de a investi în programele de mediu și de modernizare negociate porin contractul de privatizare din 2001. Cei de la Calder au avut discuții la Ministerul de Finanțe, tot săptămîna trecută, de unde au plecat convinși că statul român este de acord să se găsească o soluție de recuperare a datoriilor Rafo. Problema cea mare este acum divergența apărută între Calder și BkP, a doua fiind cea care i-a vîndut celei dintîi pachetul majoritar de acțiuni. BkP a cerut rezilierea contractului de vînzare încheiat în anul 2005, pentru 97% din acțiunile Rafo, dar Calder nu acceptă această variantă. Compania spune că și-a plătit la timp obligațiile și vrea drepturile ei. Calder a făcut plata acțiunilor, dar statul român nu a aprobat transferul de proprietate. Statul a cerut, acum, un audit asupra situației Calder, iar compania a cerut eșalonarea plății datoriilor istorice, cu un avans de 15 – 20% și cu rate ulterioare întinse pe 72 de luni, pentru o datorie de 6.000 de miliarde de lei vechi. Uri Bider a spus, la conferința de presă, că președintel BkP, Marian Iancu i-a cerut alți bani, 20 – 35 de milioane de dolari, peste ce s-a plătit. Calder va plăti – a fost concluzia – dar numai ce a rămas de plătit, după 65 de milioane de dolari dați pe creanțele Faber Trade și VGB, plus 11 milioane o datorie către compania Glencore, furnizorul de țiței la Rafo. Restul de plată înseamnă 14 milioane de dolari. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.