Calea Normalității

Comentariile și acuzațiile la adresa președintelui Traian Băsescu, cum că acesta ar avea apucături și tendințe dictatoriale, comentarii făcute de către unii analiști politici, de către unii ziariști sau de către diverși observatori ai vieții politice românești, m-au determinat să-mi dau și eu cu părerea în această chestiune.
Mai întîi vreau să subliniez graba cu care s-au dat asemenea verdicte. De ce? Pentru că, în sfîrșit, cînd apare un președinte care chiar încearcă să facă ceva, sau măcar dă impresia că ar vrea să facă ceva, imediat se găsesc unii care să-l acuze de ieșiri dictatoriale. Desigur, unii dintre comentatorii la care mă refer sînt de-a dreptul rău-intenționați. Unii răspund la diverse comenzi politice și, în consecință, induc lumea în eroare; mai exact, o manipulează, adică o înșală. Alții, însă, fie că nu dețin proprietatea termenilor și nu au nici o privire istorică asupra semnificațiilor noțiunii de „dictatură”, fie că fac o confuzie gravă între „libertate” și domnia bunului plac, între „democrație” și puterea celui care dă ordine și porunci. Pe de altă parte, spiritul actual românesc este sensibil, pe bună dreptate, la tot ce ar putea să ne amintească de perioada de dinainte de ’89. Și mie mi se pare suspectă dorința d-lui Băsescu în legătură cu legile siguranței naționale, mai ales în forma proiectului de acum cîteva luni. Ne putem întreba: este Băsescu șeful suprem al serviciilor, sau serviciile îl dețin ca „prizonier”?!
Dar, dincolo de toate aceste mișculații, revenind la acuzațiile cu pricina cred că se mai fac și alte confuzii: între „dictatură” și un spirit ordonat, precis, angajat, responsabil și bine intenționat. Traian Băsescu a fost denumit un președinte „jucător”. Această categorisire are în ea ceva meschin. Eu l-aș numi pe Traian Băsescu primul președinte implicat, care într-adevăr vrea să facă ceva pentru îndreptarea sistemului corupt și viciat. Președintele Ion Iliescu nu a fost un „jucător”, dar și-a „jucat” poporul pînă cînd acesta a dat cu „barba” de pămînt. Președintele Constantinescu a fost un președinte neajutorat, dar și, oarecum, fricos, timorat. însă la ora actuală este nevoie de multă ordine – ordine democratică, nu dictatorială. Este nevoie, în special, de dreptate, pentru că aceasta lipsește mai mult decît banii, în România. Este nevoie de educație, ca și de multe altele. După părerea mea, în momentul de față lumea românească are de urmat, la alegere, trei căi: „Calea Băsescu”, „Calea Vadim Tudor”, „Calea Gigi Becali”. Eu, personal, nu aș alege „Marea Cultură” a lui Vadim, și nici „Marea Incultură” a lui Becali. Aș alege Calea Normalității, calea unui spirit popular, sănătos și drept. Acest spirit corespunde „modelului” Traian Băsescu. însă „Calea Băsescu” nu convine deloc clasei politice actuale, și nici vechilor structuri mafioto-securiste. Acestea doresc ca Băsescu să fie înlăturat, la propriu. Lor le convine „Calea Ion Iliescu” – adică o cale pe care să-și facă în continuare de cap. Dacă poporul vrea să urmeze, în majoritatea lui , „Calea Băsescu” – el, poporul trebuie să arate acest lucru. Dar cum să-l ajute poporul pe Băsescu? Prin curaj, prin atitudine, prin spirit de dreptate. Adică prin ceva care nu există în România. în alt caz, vom avea de urmat celelalte două căi. Pe rînd, dar și simultan, pînă cînd nu va mai exista poporul care să le mai urmeze. (Gheorghe CHIȚIMUȘ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!