Camera Deputaților a adoptat miercuri, cu o largă majoritate, o inițiativă legislativă a PSD care corectează, potrivit deputatului băcăuan Lucian Bogdănel, o prevedere ce ar fi putut duce la incompatibilitatea a mii de consilieri locali și județeni din întreaga țară.
Într-o postare publicată după vot, parlamentarul PSD susține că modificarea vizează aleșii locali care riscau să își piardă mandatele din cauza faptului că sunt angajați în instituții sau autorități publice.
„Nu vorbim de aleși pentru care instanțele de judecată au pronunțat decizii definitive referitoare la incompatibilitate, cum este cazul lui Fritz de la Timişoara, ci de oameni care, din cauza unui text de lege absurd propus de guvernul demis, riscau să-și piardă mandatele”, a transmis Lucian Bogdănel.
Citește și „Haos în administrația din Bacău! Consilierii locali și județeni trebuie să aleagă ASTĂZI între mandat și locul de muncă de la stat, după o modificare legislativă trecută neobservată”
Deputatul PSD afirmă că prevederea legislativă fusese adoptată în urmă cu aproximativ trei săptămâni, în contextul îndeplinirii unui jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Executivul invoca atunci urgența bifării jalonului și a respectării angajamentelor asumate prin PNRR. Guvernul demis a fost pe punctul să arunce în aer administrațiile locale, din cauza respectivei inepții legislative, pe care deputații au corectat-o azi”, a mai scris parlamentarul băcăuan.
În același mesaj, Lucian Bogdănel a lansat un atac dur la adresa Guvernului condus de Ilie Bolojan, pe care l-a acuzat că reprezintă „un risc cât se poate de real la adresa bunei funcționări a statului și a instituțiilor sale”.
PSD a susținut inițiativa care a fost adoptată de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

Frumos ce se rezolva intr-o singura zi o problemă care lasa alesii fara mandat si bani iar daca se pierd 770 mil euro, nu se urnesc nici daca îi picuri cu ceară
Consilierii locali sunt o povară pe bugetul local,ei trebuiescstersi din organigrama consiliului,iau bani degeaba
Chiar nu mai au rușine, cine a mai pomenit ca cineva să fie plătit pentru că vine de 2-3 ori pe lună la o șuetă județeană sau locală? Vrei să faci un bine comunității, îl faci și gata, nu aștepți ca pomanagiul la ceva plată. Par’că ar fi cerșetori dar și lumea proastă pt. că-i acceptă cu plată.