Campania de conștientizare a populației și instituțiilor asupra discriminării de orice formă a demarat ieri, la Prefectura Bacău. „Săptămîna diversității” durează pînă pe 22 aprilie și este organizată de Instituția Prefectului și Comisia Județeană pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (COJES) Bacău, cu sprijinul organizațiilor neguvernamentale și a instituțiilor publice. „Campania este dedicată tuturor cetățenilor din mediul rural și urban. Pentru prima oară, COJES se adresează și mediului rural, unde informațiile ajung foarte greu. De aceea, vom organiza la Hemeiuș un atelier de lucru, iar la Direcția Agricolă va avea loc un seminar cu asistenții sociali și primarii din toate comunele județului, pentru a-i conștientiza asupra a ceea ce înseamnă discriminarea. Prin voluntari vom distribui la sate și pliante informative”, a declarat Lăcrămioara Hanus, președinta COJES Bacău. Activitățile din cadrul „Săptămînii diversității” se vor derula în colegii băcăuane, școli din mediul rural, instituții publice sau organizații neguvernamentale. Vor fi prezentate cazuri de discriminare la locul de muncă și pe piața muncii, în școli, între femei și bărbați, tineri și vîrstnici, de etnie, dar și probleme de incluziune socială, cum ar fi integrarea în viața de zi cu zi a foștilor consumatori de droguri. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.