Al doilea an al parteneriatului „Împreună pentru siguranță”, derulat între Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și E.ON România, a debutat cu o nouă campanie națională de informare și conștientizare a populației: „RISC. Siguranța NU e un joc de noroc!”. Aceasta își propune să tragă un semnal de alarmă asupra riscurilor majore la care se expun cetățenii atunci când exploatează coșuri de fum neprotejate față de elementele combustibile, neetanșate sau necurățate, aparate electrice defecte sau improvizate, precum și în cazul utilizării necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire care funcționează pe bază de gaz sau alte tipuri de combustibil.
Statisticile IGSU evidențiază că din cele aproximativ 4.200 de incendii produse în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie, 1.760 au avut la origine astfel de cauze. Chiar dacă numărul total al incendiilor la locuințe este mai scăzut față de perioada similară a anului trecut, ponderea cauzelor de tipul celor enumerate se menține la un nivel ridicat și, din acest motiv, noua campanie de informare își propune să contribuie la reducerea numărului de incidente și să schimbe, în timp, atitudinea și comportamentul legat de utilizarea corectă a surselor de energie. „Anual – ne-a declarat generalul Ion Burlui, Inspector General al IGSU -, sute de persoane își pierd viața în incendii, intoxicate cu monoxid de carbon sau ca urmare a exploziilor. Am convingerea că alături de partenerul E.ON România vom reuși să ne atingem obiectivul propus, acela de a reduce numărul incidentelor cauzate de nerespectarea regulilor în utilizarea diferitelor forme de energie.”
Tot potrivit statisticilor, în urma incendiilor la locuințe produse în primele zece luni ale acestui an au rezultat 476 de victime, dintre care 132 și-au pierdut viața. În aceeași perioadă a anului trecut, în cele 4.978 de incendii produse au fost rănite 413 persoane, iar 168 dintre acestea au decedat. „Cel mai mare pericol al utilizării necorespunzătoare a gazelor naturale – a spus și Frank Hajdinjak, director general al E.ON România – îl constituie monoxidul de carbon, mai ales în timpul sezonului rece, odată cu punerea în funcțiune a instalațiilor de încălzire. În noua campanie, plecăm de la ideea că prevenirea unor cazuri grave este la îndemâna fiecărui consumator, cu condiția respectării regulilor de siguranță.”
Petru DONE
Lasă un răspuns