Specialiștii de la Unitatea de Administrare a âmbunătățirilor Funciare (UAIF) sînt și ei în alertă din cauza ploilor și a inundațiilor produse în județ în ultimele zile. Potrivit directorului de la UAIF, Viorel Radu, „astăzi am fost în zona comunei Glăvănești, unde pîrîurile Apa Neagră, Frumușelu, Dămăcușa și Cojanca au inundat zilele trecute unele terenuri agricole. Se înțelege că oamenii stau cu frica în sîn de teama inundațiilor, dar majoritatea canalelor pe care le-am văzut, cele care aparțin de âmbunătățirile Funciare, au fost umplute în timp cu gunoaie, coceni de porumb și alte lucruri din gospodărie. Prin urmare, apa venită pe aceste canale nu și-a mai urmat cursul firesc, și acolo unde a întîlnit un obstacol, a dat pe dinafară”. Radu a precizat că situația acestor canale nu este unică. El a dat și exemplul lucrării hidrografice Dragova – Blăgești, acolo unde pîrîul Blăjoaia a intrat în culturile sătenilor. „Nu trebuie acum – a declarat șeful de la UAIF, decît să trecem la decolmatarea acestor canale, operațiune care necesită timp, bani și mijloace mecanizate. Despre timp nu se pune vorba, deoarece nu ne putem juca cu forța naturii. Dar în ultimele patru luni, banii ne-au lipsit din conturi, iar excavatoarele pe care le avem sînt angrenate în aceste momente în zona Nicolae Bălcescu – Sărata, unde avem lucrări urgente”. (Florin NISTORESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.