Cap limpede

Final deschis

Mihai BUZNEA

Final de capitol. Vine și un astfel de moment. Pentru unii – ca o descătușare; pentru alții – ca o pedeapsă; ori ca un nou început. Depinde de intensitatea pasiunii, de flacăra la care ai ars o viață. După aproape 45 de ani de presă, închei conturile la Televiziunea Română. Un sfîrșit frumos ca o aureolă. Lipsesc, însă, pălăria și bastonul tradițional. în redacția „Corespondenți” e lume nouă și tînără, cu alte vederi privind spiritul colegial, un veteran reprezintă o altă lume, o altă mentalitate, tratamentul pentru el e indiferența; este privit ca o știre lipsită de canoanele clasice ale conținutului: ce, cine, unde, cînd, de ce? Dar nu mă deranjează, atîta vreme cît între documentele de proaspăt pensionar se află și o diplomă de excelență – oferită de președintele-director general – și legitimația de reporter, vizată la zi de o funcționară de la „resurse umane” cu sentimente generoase. âmi ofer, drept recompensă, trei zile pe valea Prahovei și la Brașov, într-un splendid peisaj hibernal, prilej cu care îmi amintesc de constatarea hîtră și acidă a unui fost coleg din redacția „Steagul roșu”: jurnaliștii occidentali colindă lumea de la un capăt la altul; noi, cei de la Bacău, mergem la Parincea și Plopana… Diferențe de nunață… geografică!
Ajuns acasă, sînt luat de odihnit și atacat frontal, fără a mi se cere părerea, acordul: pe unde-mi umbli, dom’le, că era să pun poliția pe urmele dumitale – mă abordează redactorul șef de la „Deșteptarea”, vii la noi, urgent! O inexplicabilă amnezie căreia îi căzuse victimă făcuse ca „trecerea în rezervă” a subsemnatului să nu fie consemnată nici măcar într-o notiță de la rubrica de „mică publicitate”. âl las cu invitația în… aer și dau curs propunerii unui mai tînăr gazetar cu ambiții de editor: Dorin Ciulină tocmai se pregătește să iasă pe piața media cu un hebdomadar – „Imparțial de Bacău”. Va fi o glumă frumoasă, plăcută, deși – aveam să constat -, se va lucra mai mult pe ochi frumoși decît pe bani; dar capitolul nu prea mă interesa. Aventura l-a ținut vreo șase luni, după care a clacat financiar. Nu ne-am supărat, într-un fel îi fusesem complice, eram suficient răsplătiți de libertatea de a scrie conduși de îndemnuri sentimentale și de sprinteneala condeielor. Mai ales că gazeta nu a sucombat, fiind preluată de un investitor la fel de entuziast și de ocolit de experiență managerială într-un astfel de domeniu: Toni Iosub. A rezistat, la rîndu-i, un an, după care a ajuns la concluzia că, dacă nu vrea să falimenteze și celelalte afaceri ale sale, e mai bine să înceteze apariția. Cîștigurile publicației? Pentru că au fost – pe planul imaginii: originalitate și nealiniere politică, absența prejudecăților, promovarea unor personalități autentice din varii domenii prin pagini de reportaj – interviu, subiecții fiind selectați dintre românii de succes care-și făcuseră nume prin țări europene sau de pe continentul american. Și a mai făcut ceva, remarcat și apreciat de cei care ne citeau: relansarea stilului verite, după moda atît de în vogă cîndva: lasă omul să spună ce vrea și cum vrea, fiindcă doar așa îl poți cunoaște cu adevărat. Marea lovitură a fost dată de un tînăr student practicant în jurnalistică – Cosmin M., care de la o simplă intenție de știre-eveniment despre Zilele Bacăului – ediția 2000, s-a văzut autorul unui interviu de senzație cu primarul Dumitru Sechelariu. întrebări provocatoare, replici fulminante, incendiare, viziuni cosmice și judecăți de valoare rostite în premieră absolută. Cea mai celebră dintre ele a și dat titlul interviului: „Vremea lui Bacovia a trecut. Acum e vremea mea”! După numai patru ani, acesta avea să constate cît de repede și de nemilos trece timpul și cît de înșelătoare sînt iluziile…
Dar ceea ce e frumos nu ține mult; îți rămîn, însă, impresiile. „Imparțialul” a fost un episod plăcut și original, interesant și energizant pentru pana unui gazetar ce credea că-și rostise toate replicile. Revenit în presa scrisă după experiența micului ecran, redescopăr forța de penetrare și mesajul cuvîntului tipărit, chiar dacă Eminescu considera că „jurnaliștii sînt răutăcioși – au făcut lumea de sexul dumnealor – public”. închei, așadar, încă o pagină și trec la următoarea. Sînt încă multe de spus și, dacă taci n-ai cum să te faci auzit. Iar presa băcăuană se menține într-o ascensiune continuă, apar noi publicații și nevoia de condeie crește, așa că-mi ascut creioanele și trec la treabă. A, da! între timp s-a inventat… calculatorul!t de odihnit și atacat frontal, fără a mi se cere

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!