Capcanele cu dobîndă ale băncilor

Ștefan RADU

în România, în domeniul bancar, doar bătrîna Casă de Economii și Consemnațiuni (CEC) a mai rămas neprivatizată. Au venit mari investitori din Vest, cu experiență occidentală, cu produse dintre cele mai moderne și au promis servicii de cea mai înaltă calitate. Au apărut și investitori români care au pus pe picioare bănci cu capital autohton – mici, dat foarte dinamice – și am crezut, noi, clienții, că vom avea parte de tot ce este mai bun și mai nebirocratic. Ceva, ceva s-a schimbat. însă activitatea bancară, la noi, seamănă mai mult cu păcătoasa cămătărie. Spun asta uitîndu-mă la diferența aberantă între dobînzile acordate la depozite și cele încasate la creditele de consum, la condițiile de garantare, la ipotecile mult subevaluate doar pentru a fi la cheremul bancherului de tranziție. Cunosc destui ghinioniști care au fost falimentați de băncile cu ștaif, unii ajungînd prin pușcării. Sîntem tratați de marii manageri școliți prin Occident drept un fel de aborigeni ușor de ademenit cu mărgeluțele de sticlă. Pliante frumos colorate anunță oferte bancare dintre cele mai atractive, însă viciate de omisiuni periculoase. „Dobîndă zero!” – de parcă am avea de-a face cu societăți de caritate, „Fără giranți!” – dar cu ipotecă imperativă pe casă, mașină, nevastă și copii, „Credite instant!” – completate cu obligația de a plăti o asigurare de viață scumpă și inutilă etc. Sînt lucruri pe care clienții le află abia după semnarea contractelor. Există o mare bancă deja renumită pentru birocrația ei. Am discutat cu vreo șase funcționari buni de gură despre un sigur produs, însă fiecare mi-a oferit alte informații. Mai mult chiar: abia după ce le-am demonstrat eu cum stau lucrurile au aflat și ei că unele dintre „avantajele” sugerate de pliantele vîrîte pe gît clienților sînt inexistente sau foarte greu de accesat. De exemplu așa-zisele „perioade de grație” la plățile făcute de pe cardurile de credit se acordă doar după ce stai la niște cozi interminabile pentru a depune banii cash. Nu există un cont în care să virezi – on line, de exemplu – acești bani. „Fericitul beneficiar” află că este bun de plată la dobîzi abia după ce primește – dacă primește! – prin poștă extrasul de cont. Atunci descoperă camăta de 20-25 la sută pe care o practică asemenea societăți bancare fără vreun scrupul. Sărăcia, în România, pare a fi o afacere extrem de profitabilă.
Unele absurdități constatate în relația dintre clienți și bănci au o cauză externă sistemului. Nu toate „capcanele” sînt premeditate. în unele situații, confuziile apar și din pregătirea superficială a personalului. într-un interval relativ scurt – un an sau doi – au fost implementate produse de înaltă tehnologie: carduri cu cip, plăți on line, e-comerce etc. La ghișee au rămas aceleași persoane care pînă nu de mult procesau tranzacțiile cu pixul și radiera. Pentru unii, lucrul în rețea este un mare mister. Au învățat, pe de rost, să apese pe trei butoane – fără să aibă habar ce procese informatice declanșează – și reacționează extrem de stresați la orice eroare. Ce date să-ți ofere un asemenea „profesionist” cînd îl scoți din ciorna pe care a memeorat-o la ordinul conducerii? Vînd credite, carduri, unituri sau certificate fără să aibă curiozitatea de a le înțelege funcționarea lor pe piața financiară. Știu angajați ai multor bănci din Bacău pentru care cardul pe care primesc leafa – obligați să-l achiziționeze – îl folosesc, în ziua de salariu, la bancomat, pentru a lua cash suma cuvenită. Nici nu și-au propus vreodată să plătească la alimentara din colț sau la supermarket cu bucata aceea de plastic! însă sarcina lor de serviciu este să vîndă românilor carduri!
Am studiat – de exemplu – formularele de cereri pentru eliberarea unor carduri de credit la diverse bănci. Trec peste faptul că unii „consultanți” făceau cu greu diferența între cardul de credit și cel cu acoperire de cont. Pentru ei existau doar „embosate” și „neembosate” (adică după cum este scrisă în relief sau prin imprimare seria documentului). în vraful de hîrtii pe care îl primești spre completare, una dintre bănci îmi cerea să trec și „numele de fată al mamei”!… Se solicită cele mai ciudate informații. Plus că pe contract, chiar dacă se eliberează un card doar pe numele meu, trebuie să semneze și soția… în majoritatea cazurilor, principala condiția pentru a deveni posesorul unui card de credit este să ai un „contract de muncă pe termen nelimitat”. Cei care trăiesc doar din dividendele afacerilor în care au investit sînt considerați neeligibili și că nu au un venit credibil. Altfel spus, salariații de la CAROM pot primi carduri de credit, însă un investitor care încasează anual două-trei milioane de euro dividende de la un combinat proprietate personală este respins! Musai trebuie să fii lefegiu – la stat, cel mai bine! – pentru a primi împrumuturi de la marile noastre bănci… Este o problemă de mentalitate bolșevică, fără vreo legătură cu capitalismul spre care tindem. Sistemul bancar are probleme strategice, de percepție a viitorului. încă nu văd semnele unei implicări reale în dezvoltarea economică, în susținerea inițiativelor particulare, în participarea la risc în măsura în care vizează cîștigul. Despre aceste lucruri aștept să vorbească bancherii la seminariile somptuase și la evenimentele publice în care apar. Deocamdată, doar nevoia de resurse pentru supraviețuire îi îndeamnă pe clienți să pășească pragurile unor asemenea instituții care inspiră mai ales teamă și suspiciune.
personală este respins! Musai trebuie să fii lefegiu – la stat, cel mai bine! – pentr

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!