Capitala kinetoterapiei se mută la Slănic Moldova

Redacția Ziarul de Bacău

Stațiunea Slănic Moldova va fi, de astăzi pînă duminică, capitala europeană a kinetoterapiei, aici urmînd să se desfășoare cel de-al III-lea Congres internațional de Kinetoterapie. Organizat de secția de profil a Facultății de Educației Fizică și Sport din cadrul Universității Bacău, în colaborare cu Rețeaua Europeană pentru Învățămînt Superior de Kinetoterapie (ENPHE) și catedra de farmacologie, toxicologie și algesiologie a Universității de Medicină și Farmacia „Gr. T. Popa” din Iași, congresul va aduna în stațiunea băcăuană peste 200 de profesori și specialiști din domeniu. Programul manifestării se va deschide, astăzi, la ora 11,00, cu festivitatea de înmînare a diplomelor de onoare pentru merite deosebite în fondarea și dezvoltarea învățămîntului superior de kinetoterapie în Românai, precum și a diplomei de „Membru de Onoare al Corpului Academic” al Universității din Bacău, care va fi acordată profesorului francez Jean Michel Lardry.

Vor urma nu mai puțin de cinci conferințe și șase work-shop-uri, pentru ca la sfîrșitul zilei să aibă loc o întîlnire de lucru a grupului de coordonare a ENPHE. Sîmbătă, 12 octombrie se vor derula alte trei conferințe, urmate de șase ateliere de lucru, dintre care unul rezervat studenților. Ziua a doua a congresului se va încheia cu o nouă întîlnire a ENPHE, în timp ce ultima zi a acestuia va fi rezervată pentru două mese rotunde cu tema „Teorie și practică în integrarea europeană a învățămîntului superior de kinetoterapie”, respectiv „Kinetoterapie românească, încotro?” (Eduard CUCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.