BRD – Groupe Societe Generale a lansat, sub insemnele VISA, un card de debit în lei destinat studenților, inclusiv celor care urmează programe de studii aprofundate, master sau doctorat, înscriși în învățămîntul de zi. Potrivit unui comunicat al băncii, noul produs este un card de debit în lei, cu valabilitate de un an și utilizare atît în România, cît și în străinătate, în mediu electronic. Cardul BRD – ISIC permite accesul la un program internațional de reduceri în peste 110 țări din lume, la peste 1.200 de comercianți din țară și la mai mult de 35.000 de comercianți din străinătate. De asemenea, cardul asigură acces la TravelMax (cea mai mare bază de date on-line de informații turistice și culturale), precum și la o linie telefonică de asistență în situații de urgență. în plus, banca va decerna și la acest început de an universitar Bursele Academice BRD, care constituie premii pentru studenții cu cele mai bune rezultate în anul universitar 2004 – 2005. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.