CARNETUL CU NOTE

Depozitarul unor virtuți sacre

• trecutul de lîngă noi: actualitatea presei interbelice băcăuane n Grigore Tabacaru

A murit și el și a murit fără justificare.
Parcă mai eri, l’am cunoscut pe acest om, care ascundea îndărătul unor priviri muiate în lacrămi, o duioșie caldă, izvorâtă dintr’o mare înțelegere a vieții și dintr’o infinită bunătate.
Avea acea superioară distincțiune, de a ști să creeze o nobilă intimitate, dela cele dintâi cuvinte. Deaceia trecea aproape neobservată, depărtarea de vârstă dintre el și elevii pe care îi iubia părintește. Era o singură înțelegere a prieteniei care apropia sufletele.
în casa lui Tabacaru se înfăptuiau planuri mărețe. Ne adunam în serile lungi de iarnă, un cerc de tineri ademeniți de visuri înalte și până târziu ne asculta și ne cerea să-i citim, cu o adevărată solemnitate. Așa înconjurat de tineri ca înțelepții altor vremuri, profesorul, părea depozitarul unor virtuți sacre. Era dintre cei ce cred că progresul stă în continuitate.
O vieață întreagă și-a petrecut-o între cărți. Scrisul lui avea o cumințenie de bun gospodar și de îndrumător de vieți.
Munciți și fiți buni, cu sufletul, alături de cei ce sunt mici și muncesc, sau sunt mari și îndrumează muncind, erau cuvintele de apostol, pe care ni le spunea în orele de clasă. Consacrat exclusiv meserii lui de cărturar, onest și mânat de credință, el n’a făcut avere ca unii din confrații lui nici n’a figurat în Parlament și nu l’au tentat măririle. Singura fantezie pe care și-a permis-o spiritul lui, a fost participarea la vieață cu reviste, cărți și conferințe. Cuvintele lui vibrau magic, imaginele se desprindeau neofilite și luminoase, iar fraza lui întretăiată de gesturi care definiau, căpăta rotunzimea elocvenții.
în ultimul timp, l’am întâlnit abătut și trist. Poate era regretul pentru neîmplinirea idealurilor, în care crezuse cu sete de mucenic. Deasupra figurii lui de luptător vremelnic, timpul așternuse cute de biruință.
La plecare, durerea lui din glas m’a săgetat profund: era preludiul despărțirii veșnice. (Alex. Șendrea – articol apărut în ziarul „Bacăul”, 1938) N.B.: Titlul acestei consemnări aparține redacției. Singura fantezie pe care și-a permis-o spiritul lui, a fost participarea la vieață cu reviste, cărți și conferințe. Cuvint

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!