Pitulată printre blocuri, în spatele unui bar cu o clientelă fidelă, o casă veche, cu pereții scorojiți, gata să se dărâme, poartă numele de „Casa Vasile Alecsandri”, deși pare mai mult o defăimare a renumitului scriitor, atribuind numele său unei case dărăpanate. Singurul lucru care indică unui vizitator că acolo ar fi un monument istoric este o placă de marmură cu scris aurit: „Casa Vasile Alecsandri, inaugurarea la centenarul trecerii în eternitate a scriitorului”.
În rest o priveliște înspăimântătoare: buruieni de un metru ieșind din scările casei, pereți albi-verzui, geamuri murdare acoperite de pînze groase de paianjen și o mizerie de coșmar în grădină: cutii de detergent, sticle, bucăți de cîrpe, papuci, rufe întinse la uscat, toate în curtea „monumentului istoric”. Geamurile casei deschise, iar în interior: haine, resturi de pături, papuci și cîteva sticle de lichior, rămase probabil de la o petrecere nocturnă, de-a șobolanilor sau a altor locuitori ai zonei, pentru că, spune o vecină, Ciulea Margareta, există mulți „iubitori” ai locului: „E o bătaie de joc, domnule. Atîtea s-au scris despre casa asta, și nimeni nu face nimic. Nu sunt fonduri! Dacă nu sînt, mai bine o demolează, decît să ajungă casă de dormit pentru aurolaci, care se strecoară pe unde pot și se instalează acolo. De curînd, au venit într-o noapte două domnișoare cu domni după ele, că parcă nu aveau alt loc să se iubească”, spune femeia dezgustată.
Cu toate inscripțiile de la intrarea casei: „Monument istoric și de arhitectură” (arhitectura în stare pură de ruină), „Ocrotit de lege” (ocrotirea spațiului verde care crește înăuntrul clădirii) și „Categoria A de importanță națională” (care importanță națională?), „Casa Vasile Alecsandri” s-a transformat într-un motel al aurolacilor sau într-un colțișor al iubirilor nocturne. (Andreea CEASĂR)
Lasă un răspuns