Începînd cu 1 septembrie, Casa Județeană de Pensii (CJP) din Bacău va lansa o amplă campanie de informare a instituțiilor, patronilor și persoanelor interesate asupra Legii pensiei. Campania este organizată la nivel național și are loc la mai bine de doi ani după ce a fost promulgată legislația care vizează sistemul public de pensii. „În acestă perioadă vom trimite materiale informative și pliante tuturor agenților economici, instituțiilor și celor interesați de drepturile obținute prin legea 19”, ne-a declarat Mariana Dumitriu, director executiv la CJP Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Casa de Pensii lansează o campanie de mediatizare a Legii pensiei
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.