Casa Județeană de Pensii (CJP) din Bacău va organiza miercuri, 15 octombrie, o nouă licitație pentru căminul de nefamiliști de la societatea Elbac. Licitația va avea loc de la ora 12.00, la imobilul de pe Calea Romanului 34. „Este al doilea termen pe care îl organizăm pentru această licitație. La primul apel a participat doar o societate, Varega SRL Bacău, dar societatea a oferit sub prețul de pornire a licitației”, ne-a declarat Daniela Adjudeanu, purtător de cuvînt la CJP Bacău. Căminul de nefamiliști are patru etaje, compartimentat în încăperi cu destinație de locuit, cabinete medicale, birouri, magazii, grupuri sanitare. Instalațiile din camerele de locuit și din grupurile sanitare lipsesc. Prețul de pornire a licitației este de 2,5 miliarde de lei, preț ce nu include TVA-ul. Asupra imobilului societății Elbac mai au puse sechestre Direcția de Finanțe, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate și Primăria Bacău. „Casa de Pensii Bacau invită pe toți cei care pretind un drept asupra bunurilor scoase la această licitație să înștiințeze în scris despre aceasta organul de executare pînă în data de 14 octombrie”, ne-a mai spus purtătorul de cuvînt Adjudeanu.
Condițiile de participare la această licitație sînt dovada depunerii taxei de participare de zece la sută din prețul de pornire al licitației, oferta de cumpărare cu prețul oferit, împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant, copie de pe certificatul unic de înregistrare și după actul de identitate pentru persoanele juridice române, actul de înmatriculare tradus în limba româna și copie după pașaport pentru persoanele juridice străine.
Activul reprezentat de căminul de nefamiliști a fost scos la mezat de Casa de Pensii din cauza marilor debite pe care SC Elbac SA Bacău le-a acumulat la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Valoarea debitelor Elbac SA către CJP Bacău sînt de 35,2 miliarde
de lei, din care 33 de miliarde reprezintă contribuția angajatorului,
iar două miliarde sînt reținerile individuale neplătite la instituția
băcăuană. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns