Comisia Județeană de Fond funciar a decis să reanalizeze cazul Suzanei Vrînceanu. Femeia a intrat în greva foamei pentru două zile, ls sfîrșitul săptămînii trecute, pentru că nu i s-au retrocedat 20 de hectare de teren arabil în comuna Stănișești, pe care are acte de posesie de la părinți. „Comisia locală a primit sarcină să reanalizeze cazul Suzanei Vrînceanu și pînă vineri trebuie să dea Prefecturii o situație exactă cu ceea ce se întîmplă cu terenul bătrînei”, ne-a declarat subprefectul Gheorghe Hură. în ședința comsiei Județene s-a mai hotărît să fie reorganizate comisiile zonale de fond funciar, deoarece în acestea erau membri de la Oficiul de Cadastru care nu făceau față volumului de muncă foarte mare și nici nu stăpîneau toate problemele. „De aceea am decis să fie cooptați membri noi, de la instituții precum Direcția Agricolă, Agenția de Plăți, Oficiul Județean de Consultanță Agricolă și Agenția Națională de âmbunătățiri Funciare”, a mai spus Gheorghe Hură. Cazul IC. Sturza a fost din nou adus în discuție. Moștenitorii solicită 1.153 de hecatre de teren în Brusturoasa, dar pot fi validați numai cu 1.071 de hectare. „Prin suprapunerea cadastrală a situației aflate în posesia moștenitorilor cu cea existentă acum, se crează această diferență de teren, care se pare că a fost dat pentru islazul comunal al comunei. Trebuie să verificăm exact care este situația juridică a acestei diferențe de teren”, a precizat subprefectul Hură. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.