• Interlocutor: Eugen Șendrea, istoric
– Mi-ați oferit spre documenmtare cinci lucrări. Toate apărute în numai doi ani.
– În 2001 și 2002. Altele, scrise în colaborare cu alți specialiști, sînt într-o formă avansată de realizare și vor vedea și ele lumina tiparului în curînd.
– Băcăuanii vă cunosc, înainte de toate, prin activitatea de la Oficiul Județean pentru Patrimoniul Cultural Național. Și ca publicist.
– La Oficiul de Patrimoniu lucrez din 1975. Am întocmit noua listă a monumentelor istorice din județ ridicînd astfel Bacăul (prin cele peste 600 de monumente identificate) pe onorabilul loc zece pe țară. Aș menționa între valorile de patrimoniu mai puțin cunoscute: podul lui Ștefan cel Mare de la Gîrbovana, primul pod combinat din țară (șosea și cale ferată) construit de Anghel Saligny la Onești. Au fost puse în valoare castele princiare de la Dărmănești, Dofteana, Răcăciuni. Trebuiau păstrate și conservate cartiere vechi din Bacău, Tg.Ocna, Buhuși, Comănești. Am socotit de datoria mea să fac cunoscute unele monumente și am început să scriu. Materiale scurte. Am publicat peste 3.000 de articole în presa locală, în „Magazin istoric”, „Revista monumentelor istorice”, „Revista Mitropoliei Moldovei și Sucevei” etc. Bacăul este un loc despre istoria căruia s-a scris foarte puțin.
– Aș avea o curiozitate. De unde pasiunea pentru trecut? Cînd ați absolvit facultatea la Iași n-ați fost numit profesor?
– Pur și simplu mi-a plăcut istoria. Casa în care m-am născut era pe strada Cremenea, pe fundul vechii albii a Bistriței. Acolo căutam, cînd eram copil, monezi, cartușe rămase din timpul războiului, pietre mai deosebite. La zece ani aveam deja o colecție. Apoi, a venit îndrumarea profesorului Traian Pădure, care mi-a prezis că voi fi istoric și nimic altceva. Mai tîrziu am avut fericirea să audiez cursurile academicienilor Ion Grămadă, Mihai Tudosia, Ion Străchinaru. După facultate, am făcut armata și am dat concurs pentru un post la Oficiul de Patrimoniu.
– Să revenim la cărțile dumneavoastră. Am citit cu interes broșura „Prima solie de pace a României întregite (1918)”. Răsfoisem, mai demult, „Istoria comorilor din Bacău”. În ce măsură credeți că se regăsește istoricul în tot ce ați adunat între două coperți?
– E greu să faci o dozare strictă între documentul de bază și haina literară care îmbracă totul. Ceea ce se poate afirma cu certitudine este că în 25 de ani de activitate am acumulat o extraordinară experiență care trebuia valorificată. Am avut acces la unele documente rare, la relatări ale unor personalități ale vremii. Acestea mi-au dat posibilitatea să îmbin calitatea de istoric cu cea de povestitor. Totdeauna faptul istoric are prioritate. De la el pornesc.
– Din titlurile lucrărilor nu lipsește… senzaționalul: „Istorisiri ciudate”, „Haiduci vestiți și faptele lor”, „Jafuri și crime din istoria Bacăului”.
– E drept. Dar, o dată acroșat, cititorul e pus în contact cu foarte multe elemente de istorie locală. Cum între cititorii mei se numără mulți tineri, aș zice că e și acesta un mod mai plăcut de a învăța istoria patriei.
– Ce urmează?
– Monografia județului Bacău – o lucrare amplă, complexă, realizată de un colectiv pe care îl coordonez. Pentru prima dată apar capitole despre viața militară, jandarmerie, poliție, bănci, monumente de cult însoțite de ilustrație bogată. Ceea ce s-a tipărit pînă acum ca monografie erau lucrări schematice, cu o structură impusă și o realitate trunchiată.
– Puțini băcăuani știu că sînteți fiul lui Alexandru Șendrea, scriitor și publicist care a debutat în primul număr al revistei „Ateneul cultural” din 1925.
– Păstrez scrierile tatălui meu. A avut mare succes cu volumul intitulat „Dragoste majoră și minoră”. Mă voi ocupa de manuscrisele lui, de întreaga operă cuprinzînd proză, poezie, articole de gazetă. (Măndica MARDARE)
Lasă un răspuns