Pentru contractele de credit încheiate în perioada 10 aprilie – 1 mai 2006, Casa de Economii și Consemnațiuni (CEC) acordă dobînzi promoționale, mai mici cu pînă la un punct procentual, la o serie de credite pentru persoanele fizice. Astfel, noile dobînzi sînt, la creditul imobiliar, 8,75%, la creditul de refinanțare imobiliar 8,75%, la creditul ipotecar 9,08%, creditul auto 8,75%, la creditul pentru nevoi personale „Ideal 100.000” de 11,75%, iat la creditul „Ideal 250.000” 11,50%. în anul 2005 volumul creditelor CEC s-a triplat față de anul 2004, iar in primul trimestru al acestui an soldul a crescut cu 15% față de sfîrșitul anului trecut.
CEC se află în proces de restructurare, urmînd să fie privatizată. CEC este o bancă fondată în anul 1864 și are, în prezent, un capital social de 149,7 milioane de lei noi, active totale de peste 5.800 de milioane de lei noi și o rețea de 1.407 unități, în mediul urban și rural. La sfîrsitul anului 2005, creditele acordate persoanelor fizice însumau 1.750 de milioane de lei noi, față de 575 de milioane de lei noi la finele lui 2004. La sfîrșitul trimestrului întîi 2006, soldul creditelor pentru persoane fizice a ajuns la 2 miliarde de lei noi. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.