~4 min lectură 0 comentarii

CECCAR Bacău a marcat a noua ediție a Zilei Contabilului Român

Redacția Ziarul de Bacău

Profesioniștii contabili din județul Bacău au fost, pe 21 septembrie, pentru a noua oară în sărbătoare, cu prilejul Zilei Naționale a Contabilului Român. Evenimentul a fost marcat printr-o festivitate, la care, alături de membrii filialei, s-au aflat reprezentanți ai Tribunalului Bacău, ai Administrației Județene a Finanțelor Publice, ai sucursalelor din Bacău ale Raiffeisen Bank și Banca Transilvania, ai Universității Vasile Alecsandri, ai Patronatului Județean al IMM-urilor, ai reprezentanței Bacău a societății Țiriac Auto și ziariști.

econ.ceccar

Petru DONE

Participanților la eveniment le-a fost transmis mesajul Corpului Superior al CECCAR, care a fost rostit de președintele filialei băcăuane, Marcel Bulinschi. „Ziua Națională a Contabilului Român – s-a arătat în mesaj – este un prilej de a aduce un omagiu tuturor celor care au luptat sau au sprijinit asctivitțile CECCAR, membri fondatori, reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale și ai administrațiilor locale, autorități publice, organisme guvernamentale, asociații și fundații, precum și structurilor alese și executive ale CECCAR și, nu în ultimul rând, experților contabili și contabililor autorizați”. Profesioniștii contabili au omagiat și în acest an memoria mentorului lor, prof. univ. dr. Marin Toma, cel care a condus CECCAR de la reînființarea sa în țara noastră și care a trecut la cele veșnice în primăvara 2012. Tot în memoria sa, Sărbătoarea Contabilului Român a fost precedată, în acest an, de evenimentul dezvelirii unui bust al mentorului, amplasat în București.

Mesaje de salut au transmis profesioniștilor contabili și prof. univ. dr. Mihai Deju (Universitatea Vasile Alecsandri), Mircea Muntean – șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Bacău, și judecătorul Maria Oboroceanu – purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bacău.

Ținuta profesională a oricărei reuniuni a membrilor filialei Bacău a CECCAR a fost întreținută și la această sărbătoare prin două scurte prelegeri, care au fost ținute de experții contabili Gina Plantos, președintele Patronatului Județean al IMM-urilor, care a vorbit pe tema „Experții contabili – IMM-urile – un parteneriat de succes”, și Sebastian Popa, membru al Consiliului filialei CECCAR, pe tema „Standardele profesionale – garanția competenței și performanței în gestionarea profesiei contabile”.

Însă, cum momentul sărbătoresc nu putea trece fără măcar un zâmbet, fără destinderea de care au nevoie acești profesioniști mai ales de ziua lor, microfonul reuniunii a fost încredințat directorului executiv al Fililei CECCAR Bacău, Constantin Păstrăv, care monitorizează cu mare atenție efectele fenomenelor economice asupra vieții noastre și pe care le interpretează cu mult umor și cu talent. Nici de acestă dată nu a putut omite impactul crizei economice asupra omenirii, pe care l-a prezentat fie în versuri, fie în imagini și clipuri sugestive, fie comentat, pur și simplu, de pe poziția unui critic hâtru, dar avizat.

„La rampă” au fost chemați, apoi, o sumă de profesioniști care s-au remarcat prin realizările lor, prin contribuții deosebite la întărirea prestigiului breslei. Astfel, le-au fost acordate diplome de merit experților contabili Manole Paraschiv, Maria Elena Andreiaș, Ștefan Gondoș, Georgeta Manoilă, Sebastian Popa, Claudia Portase, Ela Ureche și Gina Weisman și contabililor autorizați Costică Lupușoru și Elvira Măgirescu.

De asemenea, a avut loc și ediția 2013 a Topului celor mai bune societăți membre ale CECCAR, conform rezultatelor economico-financiare ale anului 2012. Pe podium au urcat, astfel, reprezentanții societăților Ely Contab Bacău (locul întâi), Contabilitate și Expertize Contabile Bacău (locul al doilea) și Infinity Consulting și Conticor Consulting Bacău (locul al treilea). O surpriză frumoasă a făcut, ocupanților locurilor întâi și al doilea al Topului, comunitatea online „Portal Finanțe”, un site profesional admnistrat de societatea Integrated Communication Solutions, care a oferit câte un voucer în valoare de 100 de euro pentru un abonament pe un an la „Pachetul de servicii de promovare online”.

CECCAR este una dintre cele mai puternice organizații profesionale din România și una dintre cele mai active în rândul organizațiilor europene și internaționale din acest domeniu de activitate.
„Ziua Contabilului Român” este sărbătorită în mod unitar în toată țara sub patronajul filialelor CECCAR pentru promovarea imaginii, intereselor și rolului contabilului într-o economie de piață concurențială.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.