„Presiune există și asupra noastră și asupra lor, în ce privește zestrea de puncte. Este drept că avem nevoie de orice punct, dar eu nu mă simt presat. Griji mari pe cap au cei din mină care au de întreținut trei sau patru copii, dintr-un salariu mic. Cît despre fotbaliști, pe ei ar trebui să-i preocupe meciurile. Să fie bucuroși că au ocazia să joace fotbal pentru că nu mulți o au”, spune Ionuț Lupescu, antrenorul FCM Bacău, referindu-se și la meciul de astăzi cu Universitatea Craiova.
Afirmațiile de mai sus au fost făcute ieri, la conferința de presă de la FCM Bacău.
„Mi-e frică doar de calamități”
Despre meciul cu Universitatea, Lupescu zice, printre altele, că echipa sa are doar de cîștigat dacă are încredere în propriile forțe și, totodată, își atenționează jucătorii să aibă altă atitudine decît cea din meciul de la Bistrița. „Mi-e frică doar de calamități, nu de meciuri sau de echipa adversă. Cine are vreo teamă nu are ce căuta aici, în fotbal. Craiova este o adversară pe care o respectăm. Respectul va dispărea odată cu intrarea echipelor pe teren. Nu mi-e gîndul deloc la înfrîngere. dacă ar fi așa ar însemna că mi-am greșit profesia. Primordial, pentru un antrenor, este să transmită încredere echipei. Cît despre așa zis-ul meu duel cu antrenorul Napoli, eu nu-l văd. Fiecare ne facem treba cum știm mai bine și cu asta, basta. La meciul de mîine (n.r., astăzi) contează foarte mult și contribuția publicului. Noi avem datoria să jucăm. Indiferent cum, ne trebuie cele trei puncte”, a conchis Kaiserul. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns