Moaștele Sfîntului Dimitrie vor poposi la biserica „Sfîntul Dumitru”, una dintre cele mai mari biserici ridicate și sfințite în România după 1990, în ziua de vineri, 17 octombrie. Ținînd cont că în municipiul Bacău se află o comunitate de 151.000 de creștini ortodocși și 21.045 de romano-catolici, în cele 24 de ore, cît vor fi la Bacău, sfintele moaște ar trebui să fie atinse de peste 7.000 de credincioși pe oră. Datele nu vor fi simple statistici, deoarece Sfîntul Dimitrie este unul dintre cei mai iubiți sfinți din calendarul creștin, mulți oameni purtîndu-i numele. Mai mult pentru credincioșii din Bacău, aducerea moaștelor Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie la biserica „Sfîntul Dumitru” din Bacău se anunță a fi cel mai important eveniment religios din ultimii ani din județ. Cunoscutul sfînt, care a trăit în secolul al III-lea, este cinstit în toate țările ortodoxe ca un apărător al dreptei credințe și ajutător al celor neputincioși. Cinstitul său trup, rămas neputrezit după moarte, a devenit cunoscut îndeosebi după ce s-a petrecut unul dintre miracolele care au lăsat fără glas pe toți oamenii. Și anume, din sfîntul său trup a izvor mir sfințit, cu care s-au vindecat de-a lungul timpului numeroși credincioși.
Pentru băcăuani, acest eveniment se anunță unul de anvergură, considerat chiar mai însemnat decît cel din anul 2001, cînd a fost adus cinstitul Brîu al Maicii Domnului, la Catedrala „Învierea Domnului” din centrul Bacăului. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns