Cel mai vechi clopot din Bacău se află la biserica „Precista”

• cea mai generoasă inscripție pe un clopot băcăuan se găsește la biserica „Buna Vestirea” și datează din 1855

Le auzim în fiecare duminică și în fiecare sărbătoare. Pe unii îi anunță că este bine săse grăbeasacă spre biserici, la rugăciune. Celor necredincioși le tulbură tihna somnului de sărbătoare. Pe străzi, de obicei, cînd sînt auzite, oamenii își fac evlavios semnul crucii. Sunetul și rezonanța lor sînt inconfundabile. La mănăstiri, prin sate și cimitire, anunță și moartea cuiva. Altădată, anunțau pericolele. Nu de puține ori erau folosite pentru a alunga furtunile și vremea rea. Așa cum spunea un proverb latin: cheamă pe cei vii, plîng pe cei morți și alungă fulgerele. O biserică fără așa ceva pare un profet fără limbă. Acestea sînt clopotele.

Înainte erau bisericile mici și clopotele mari. Acum, bisericile sînt mari și clopotele mici. „Clopotul anunță începutul și sfîrșitul Sfintei Liturghii, vestește moartea și slujba înmormîntării. Clopotele se trag la anumite răstimpuri, ca să vestească credincioșilor că unul dintre ei a plecat și îi îndeamnă să se roage pentru el. Glasul clopotului mai simbolizează trîmbița cu care îngerul va vesti sfîrșitul lumii și învierea morților. În noaptea Învierii, sunetul clopotului are o demnitate solemnă și triumfătoare, chemînd pe credincioși la bucuria universală a înfrîngerii morții”, ne-a declarat preotul Vasile Radu, de la biserica „Sfîntul Gheorghe”.

În Bacău, tîrg medieval prin excelență, unde ortodoxia este atestată documentar de sute de ani, sunetul celor mai vechi clopote s-a stins în negura vremurilor. Ca prin minune, cîteva au scăpat neatinse. În clopotnița bisericii voievodale „precista” am găsit și cel mai bătrîn clopot. Ne-am fi bucurat să dăm peste cel inițial, însă nimeni nu știe ce s-a întîmplat cu el. Cel actual este mai nou. A fost revopsit în urmă cu doi ani, însă data la care a fost făcut s-a păstrat: 1797. Preotul Constantin Tomozei nu a găsit nici un document care să vorbească despre istoria acestui clopot.

Surprize am întîlnit și la biserica „Sfîntul Nicolae”, zidită între anii 1848-1850, prin subscripție publică și prin stăruințele căminarului Cristea și a protopopului Ioan Enache Petrovici. Biserica a cunoscut mai multe restaurări de-a lungul timpului. Clopotul actual datează din anul 1935 și, din cele spuse de preotul Constantin Leonte, „acest clopot este făcut din topirea primului clopot, care a fost sfințit la 29 iunie 1848”. Biserica „Buna Vestire”, din cartierul Bistrița Lac, a fost zidită inițial de spătăreasa Soltana Sandu Sturza, în anul 1820. Lăcașul care a existat pînă de curînd a fost construit în 1879, în locul altuia, vechi, care era mic, în forma unei case, cu pereții de cărămidă, plafonul de lemn și acoperită cu șindrilă, iar deasupra, în partea dinspre apus, avea un turn de lemn, unde erau așezate clopotele. Construcția s-a terminat în 1882. Clopotul a fost făcut special pentru acest lăcaș, în 1855. Inscripția din jurul clopotului mare este cu caractere chirilice și vorbește, așa cum este firesc, despre generosul sponsor al acestei inițiative. „Acest clopot s-au făcut cu cheltuiala dumisale postelnicului Alecu Krupenschi Căpoteanu și s-au dăruit sf. biserici cu hramul Buna Vestire din orașul Bacău spre vecinica sa pomenire unde este poporul său. 1855 Gecosem Bei Leontine Gottschling din Kronstadt 1855”. Alături, un clopot mai nou, pe care este scris anul 1915.

Dacă bisericile vechi și-au făcut clopotele la meseriașii din zona Sibiului sau în alte orașe transilvane, cele noi și-au turnat clopotele la fabricile băcăuane. Așa cum a făcut preotul Petru Dinu, de la biserica „Învierea Domnului”, care a turnat clopotele la Metarulgia Bacău. „Avem clopotele din anii 1994 – 1995. Am dat noi materialul de construcție, asta însemnînd o tonă de metale neferoase, și am plătit manopera în jur de un milion de lei. A rezultat un clopot în jur de 800 kg, cu înălțimea de un metru”, ne-a declarat preotul Dinu.

Vom mai auzi clopotele, chiar dacă nu ating dimensiunile celor de la Putna sau Sihăstria. Mai mici, mai modeste decît ale înaintașilor noștri, mai bat pentru urechile celor ce vor să le audă. (Constantin GHERASIM)