Centrala nouă a spitalului este aproape gata

Redacția Ziarul de Bacău

Serviciul tehnic al Spitalului Județean derulează în aceste zile ultimele achiziții pentru finalizarea lucrărilor la centrala nouă, destinată încălzirii pavilionului medico-chirurgical. Un contract în valoare de 457 de milioane de lei, pe care administrația Spitalului Județean urmează să îi plătească într-un interval de 45 de zile, va aduce la centrala nouă toate utilajele lipsă, fără de care nu se poate produce agentul termic. „Toate utilajele sînt din import și vor fi aduse în intervalul de timp prevăzut de contract. Spitalul a plătit deja 30% din sumă ca avans pentru pompele, vasele de expansiune și stația de dedurizare a apei, care lipseau de la centrala nouă”, ne-a declarat Iulian Boghiu, patronul firmei Termo Invest, care a cîștigat licitația pentru achiziționarea utilajelor. După finalizarea lucrărilor la centrala nouă, secțiile pavilionare ale Spitalului Județean, împreună cu Maternitatea, vor fi singurele clădiri care vor primi căldură de la centrala termică veche. Pînă atunci, adică și în următoarele cel puțin 45 de zile, întregul spital va rămîne racordat la vechiul sistem termic. (C.D.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.