„Chiar dacă este scump, fiecare unitate trebuie să își asigure curățenia”.

Administrator

Emil LEMNARU – primar Onești

are foto cod „mora” – Primăria s-a supărat pe spital”

Primăria Onești nu mai ridică gunoaiele menajere de la Spitalul municipal

Ion MORARU

Primăria Onești a renunțat să ridice gunoaiele menajere de la spital, începînd de ieri, 7 noiembrie. „între Primărie și Spitalul Onești a existat o înțelegere verbală în sensul că primăria s-a angajat să ridice gratuit gunoiul menajer din incinta spitalului zilnic. Această înțelegere a fost gîndită ca un mod de a ajuta bolnavii spitalului, pentru creșterea veniturilor în scopul achiziționării de medicamente pentru bolnavi. Primăria Onești a ridicat și pubelele din incinta spitalului, astfel că această unitate sanitară trebuie să suporte cheltuielile pentru ridicarea gunoiului, care ajung la peste 200 de lei pe zi”, a declarat purtătorul de cuvînt al Spitalului municipal Onești, dr. Adrian Brînzaniuc. Acesta a mai precizat că efortul financiar al spitalului va fi mai mare și în detrimentul bolnavilor, „pentru că aceste cheltuieli vor fi canalizate acum pentru gunoaiele menajere, care nu pot staționa în spital”.
Contactat telefonic, primarul municipiului Onești, Emil Lemnaru, ne-a declarat: ”Primăria Onești a ajutat mereu, dar Spitalul Municipal trebuie să aibă încheiat un contract ferm cu o firmă de salubritate din Onești. Chiar dacă este scump, fiecare unitate trebuie să își asigure curățenia. în privința unei înțelegeri între spital și primărie pentru ridicarea gratuită a gunoiului menajer de la spital, nu am cunoștință”. în aceste condiții, în zilele următoare, Spitalul municipal Onești va încheia un contract pentru ridicarea gunoiului menajer cu firma de salubritate din Onești, SC Servsal. Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.