~3 min lectură • 0 comentarii

Chimcomplex disponibilizează 1.200 oameni, din aprilie. Ștefan Vuza spune că statul nu-l ajută, iar firma trece prin cea mai grea perioadă din istorie

Andra Juverdeanu

Chimcomplex va da afară 1.200 de oameni, va opri din liniile de producție și își va dezvolta divizia de trading. Ștefan Vuza, patronul companiei, spune că, deși a discutat în repetate rânduri cu Guvernul, planul de relansare economică anunțat nu conține nimic pentru industria în care activează, scrie Economica.net.

Ștefan Vuza, omul de afaceri care deține Chimcomplex

Potrivit lui Vuza, Chimcomplex a decis ca, începând cu luna aprilie 2026, să aplice scenariul 3, din cele șase scenarii de lucru, care presupune, printre altele „oprirea secțiilor energo-intensive și disponibilizarea în cadrul Chimcomplex și implicit a partenerilor săi a cel puțin 1.200 de salariați pe verticală și a 5.500 pe orizontală. La Combinatul Chimcomplex Borzești se va opri o fabricație din totalul de 7 și la Rm. Vâlcea 2 din totalul de 11” – se arată în declarația făcută de patronul Chimcomplex, Ștefan Vuza, în raportul cu rezultatele financiare ale anului precedent.

Pentru claritate, înainte de a lua în considerare acest pachet de măsuri, ne-am întâlnit cu reprezentanții Președinției și ai Guvernului în șapte ședințe desfășurate în ultimele șase luni. Am prezentat situația industriei chimice din România și am demonstrat, pe bază de documente, că statul greșește când nu sprijină industriile energo-intensive, precum chimia și metalurgia.

Am primit răspunsul că programul (programul de relansare economică – n.red,) va include măsuri identice cu cele din alte state din Europa. Acum, după publicarea lui, constatăm că aceste măsuri au dispărut și că influencerii din industria energiei au avut un lobby mai bun.

Intermediarii rămân principalii câștigători, iar producătorii și populația suportă costurile. Energia va rămâne la niveluri ridicate, cea mai scumpă din Europa, deși România poate asigura prețuri mai mici cu 40%. Bugetul nu ar suferi; dimpotrivă, s-ar întări și ar câștiga prin relansarea economiei reale naționale. Din acest motiv, vom aplica planul de conservare pentru o parte dintre capacitățile de producție ale grupului pentru că „în chimie nu există moarte, ci doar lipsă de reacție”. Implementarea pachetului 3 de măsuri are ca obiectiv revenirea Chimcomplex pe profit în cel mult un an. Economia României însă va resimți puternic impactul și va avea nevoie de timp pentru redresare, cu o estimare de minimum patru ani.

  • a încheiat Ștefan Vuza, patronul Chimcomplex

Citește articolul integral AICI.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.