~2 min lectură 9 comentarii

Chirii majorate la ANL. Unii tineri vor plăti de TREI ORI mai mult. Consiliul Local a pus în aplicare noile normative

Gabi MIHAI

Chiriile locuințelor ANL din municipiul Bacău pentru titluarii de contracte încheiate după 31 iulie 2015 sau care au expirat după această dată au fost majorate în ședința de astăzi a Consiliului Local.

Noua lege majoreaza chiriile ANL

Municipalitatea a pus în aplicare noua legislație privind contractele ANL, care prevede o nouă metodă de calcul a chiriei. Aceasta se stabilește anual, în baza valorii de înlocuire pe metru pătrat, rangul localității, venitul brut pe membru de familie și va acoperi recuperarea investiției, cheltuieli de administrare, etc și cota administrației publice locale. Aceasta din urmă a fost stabilită la 0% de Consiliul Local Bacău, pentru a nu împovăra chiriașii.

Tinerii sub 35 de ani, cei mai afectați

Conform calculelor efectuate de reprezentanții Primăriei, diferențele vor fi destul de mari pentru tinerii sub 35 de ani care au contracte ANL. În exemplul luat de Primărie, la două camere de 54mp, chiria lunară crește de la 86 lei/lună la 230 de lei/lună. Pentru cei cu vârsta peste 35 de ani, creșterile sunt de circa 10-20 de lei lunar.

Toți ceilalți chiriași, care au contracte vechi încă în vigoare, chiria va fi calculată pe legislația veche. Noile tarife vor fi aplicate atunci când contractele vor expira.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

9
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. t
    tucu
    30 septembrie 2016, 13:28
    0

    URA!!! Ati votat v-am pacalit. Asa suntem noi ” astia” de la PSD. Promitem, promitem, doar gasim prosti. Si e va mai urma ?!!

  2. G
    Gabi
    30 septembrie 2016, 19:25
    0

    Aceste apartamente trebuiau închiriate tinerilor pentru a-i ajuta să „pornească”. Probabil cei din Primărie au făcut o statistică si s-a stabilit că se poate… . Sunt si cei care au într-adevăr probleme. Poate ar trebui ca cineva să facă o analiză a situației financiare a fiecăruia, să identifice veniturile, bunurile deținute. Si poliția comunitară ar putea să identifice autoturismele parcate în fața blocului și care de fapt sunt înmatriculate pe firmă sau în Bulgaria.

  3. G
    Gianny
    30 septembrie 2016, 19:32
    0

    Cam aşa este cu aceste locuinte, cum spunea si Gabi mai sus, ele au ca obiectiv principal sa sprijine categoria celor care nu-si permit sa cumpere, sau sa închirieze de pe piata libera o locuinta, însă se pare ca o mare parte din chiriași detin masini, afaceri.. Primarul este responsabil si vinovat pentru astfel de anomalii.

  4. c
    cybo
    1 octombrie 2016, 10:18
    0

    Primarul Cosmin Necula a pus in aplicare HCL 180/30.05.2016 aprobata in ultima sedinta a CL Bacau din administratia Stavarache. PSD -ul nu a fost initiatorul acestei hotarari. Problema cartierului ANL Bucegi nu o reprezinta chiriile marite ci mai degraba: gastile de cartier, lipsa iluminatului, cainii vagabonzii, lipsa de locuri de joaca ptr copii, lipsa de locuri de parcare ( rog politia locala sa verifice nr de masini pe firma , fundatii, inmatriculate in strainatate, care ocupa abuziv locuri de parcare alocate riveranilor, sunt cazuri de 3-4 locuri ocupate de un singur apartament).

  5. C
    Cucu+Redu
    1 octombrie 2016, 11:34
    0

    De ce nu se vadn aceste apartamente chiriasilor ?! S-ar obtine fonduri pentru constructia altor blocuri ANL !

  6. p
    panainte
    1 octombrie 2016, 12:00
    0

    Gyanni! Daca detin o dacia din 94 asta nu inseamna ca sunt plin de bani . Am mostenit masina de la tata,dar asta nu inseamna ca imi permit o chirie de 200euro.masina mi-e necesara pentru a face naveta.e o necesitate Gandesti gresit!sau sunt persoane care intradevar au societati/firme dar nu castiga o avere. Poate fac un profit de 2000lei pe luna.chiar daca e putin prefera sa isi fie propriul sef.

  7. p
    panainte
    1 octombrie 2016, 12:05
    0

    Nu cred ca marirea asta are loc din cauza ca detinem noi autoturisme

  8. I
    Ionut
    3 octombrie 2016, 06:10
    0

    Este adevarat ca trebuie sprijiniti tinerii pentru o perioada..dar perioada sa fie limitata. Dupa 4-5 ani ar trebui sa plateasca exact chiria de pe piata imobiliara. Altfel incurajam pe unii care detin si case pe alte nume si locuinte ANL. Sunt persoane care au peste 40 de ani si locuiesc la ANL de ani buni si mai au si alte apartamente inchiriate. Nu este normal ! Sa fie controale cu ajutorul fiscului iar cei care sunt in situatia sa aiba alte locuinte fie si mostenire sa li se aplice amenzi si sa lase locul la altii care, chiar trebuie sprijiniti !

  9. C
    Contabilu'
    3 octombrie 2016, 06:24
    0

    @panaite..pentru profit de 2000 lei / luna ar trebui sa faca un credit la banca de 20- 25.000 eur si sa-si ia apartament. Rata lunara pentru o astfel de suma pe perioada de 30 de ani e numai 600 lei. Dar fi sigur ..nu stau ei in suma asta..fiti siguri ca venitul unei familii la ANL este de peste 3000 lei / luna pentru ca daca nu indeplinesti anumite conditii de venit sau studii nu primesti casa. Exemplu: Familie de profesori debutanti: minim 1500 RON + ore suplimentare fiecare + indemizatiile si alocatiile pentru fiecare copil total peste 4000 RON / luna. ( Iar veniturile cresc an de an odata cu vechimea in munca !! ) Dar mai bine stai in casa platita de contribuabili si sa nu te intereseze de nimic. Dupa mine chiriasii ANL ar trebui sa mai presteze si alte servicii comunitatii care le plateste o parte din chirie.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.